Romanii, campioni europeni la taxe si impozite

» Romania are 798 de taxe independente de Codul fiscal, care anuleaza efectul pozitiv ale cotei unice.

» Bursa si brokerii sunt taxati salbatic de arbitrul pietei, care cere cota procentuala din tranzactii, venituri, listari si active.

» Fiscul are taxa pentru a da lamuriri despre propriul Cod.

Romania poate intra in Cartea Recordurilor pentru ca detine cea mai stufoasa povara fiscala din lume, cu cel putin 798 de taxe impuse prin reglementari. Cifra este provizorie, spune Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), deoarece nu s-a incheiat socoteala tuturor taxelor impuse in Romania. Totusi, suma taxelor tripleaza estimarea initiala a ministrului Finantelor, Varujan Vosganian, care numarase 278 de taxe ascunse. Piata de capital, de exemplu, este taxata cu cea mai mare salbaticie de arbitrul sau, prin comisioane multiple si consistente, spune Dan Paul, reprezentantul comunitatii brokerilor. Culmea e ca Fiscul insusi are propriile taxe paralele cu Codul pe care-l gestioneaza.



Practic fiecare stampila pusa de o institutie publica sau privata se plateste, avertizeaza Mihai Ionescu, seful ANEIR. Oamenii de afaceri nu vorbesc aici de taxele reglementate de Codul fiscal, cu care nu au nici o treaba, ci de asa-numita parafiscalitate, concept inca nedefinit.
"Abundenta taxelor care nu sunt cuprinse in Codul fiscal anuleaza efectul pozitiv al cotei unice, creste povara fiscala si complica viata
contribuabilului", spune avocatul Gabriel Biris.


ANEIR a cerut Finantelor nu doar un inventar al parafiscalitatii, ci si incasarea taxelor la bugetul de stat consolidat, daca e vorba de autoritati locale sau agentii ale statului. In plus
, ANEIR cere instituirea obligativitatii unui control al aplicarii taxelor de catre Curtea de Conturi si salarizarea angajatilor institutiilor care au taxe la nivelul functionarilor publici. Ionescu spune ca s-au creat o serie de institutii "monopol", care sunt tinute in viata pentru ca iti pun o stampila de care nici n-ai nevoie uneori. "Jumatate din cele 798 de taxe nu-si au rostul, sunt exagerate si urca preturile, deoarece firmele sunt obligate sa le includa aceste cheltuieli in pret", spune presedintele ANEIR. Ionescu spune ca, dupa inventarierea taxelor, reducerea lor si includerea banilor colectati in bugetul de stat consolidat, exista surse care pot completa o eventuala nevoie de bani.
"ANEIR a cerut bancii centrale sa impoziteze tranzactiile valutare overnight (pe termen scurt) pe care le fac, in special, investitorii straini. Vine speculantul, joaca la vedere, castiga si nu plateste impozit, insa exercita o presiune masiva asupra cursului", spune Ionescu.

Bursa, taxata salbatic
Piata de capital, de exemplu, este sufocata nu de numarul taxelor parafiscale, ci de marimea lor, si asa se explica de ce a crescut lent, spune Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor. "Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), arbitrul pietei de capital, ia comisioane enorme, descurajeaza tranzactiile, listarile si da o socoteala formala Parlamentului pentru modul cum isi cheltuieste veniturile", spune Dan Paul. CNVM ia o taxa de 0,08% din valoarea fiecariei tranzactii de cumparare, inhiband investitorii, taxeaza 1% din veniturile firmelor de brokeraj si ale bursei si primeste un comison de 0,1% din activele fondurilor de investitii. "Chiar si la cursurile de perfectionare pe care le organizam, CNVM cere o taxa de 30% din costul cursului, fara sa fie partener cu noi", spune Paul. Brokerii cer sa se renunte la comisioane calculate procentual si sa se stabileasca niste taxe fixe, dupa modelul german.
Autoritatea fiscala (ANAF) insasi are propriile sale taxe parafiscale. Astfel, pentru eliberarea unei solutii fiscale individuale, care nu face altceva decat sa lamureasca o ambiguitate a Codului fiscal, ANAF cere o mie de euro. "Firmele platesc, deoarece un asemenea certificat este util atunci cand organele fiscale vin in control si au alta intepretare a textului din Cod", a explicat Delia Catarama, secretar general al IFA Romania.


Tot Fiscul cere pentru emiterea acordului de pret in avans cate 20.000 de euro companiilor mari si cate 10.000 de euro firmelor mici si mijlocii.
Taxele independente de Codul fiscal irita exportatorii pentru ca maresc costurile produselor romanesti si le fac mai putin competitive cu cele din import. Taxele se suprapun impozitelor clasice, directe si indirecte, si creeaza inflatie.
"De aia e mai ieftin castravetele din Germania, pentru ca pe castravetele produs
in Romania stau 768 de taxe", spune Ionescu
Vosganian a promis ca pana la sfarsitul lunii mai va aparea Registrul Fiscal Roman, care va cuprinde tot sistemul de taxe si impozite.


PARAFISCALITATE
Francezii numesc parafiscalitate ansamblul taxelor si comisioanelor pe care firmele sau cetatenii sunt obligati sa le achite, care nu sunt considerate impozite, deoarece sustin oganisme autonome. Abonamentul TV, taxa pentru participare la o licitatie, licenta de transport data de RAR, emiterea diplomei de studii sunt taxe obligatorii, pe care contribuabilii, cetateni sau firme
, nu le pot evita.

Vai de tandemurile noastre

Ce pacat ca n-a fost sa fie Vanghelie! Spectacolul ar fi fost total. Oricum, o speranta ca ne vom distrain campanie
mai exista, din moment ce primarul de la 5 a anuntat solemn ca va face tandem cu "Cristi" Diaconescu. Diplomatul fin si inventatorul vanghelioanelor, brat la brat impartind carnati, mici si bere in Parcul Izvor maselor largi populare de Pasti, 1 Mai, Ziua Sodistului sau te miri ce sarbatoare mai gaseste presedintele PSD-Bucuresti prin calendar, asta da poza de familie!

Din nefericire pentru bucuresteni, de ieri au pierdut ocazia de a vota un autointitulat specialist in infrastructura, ca Miron Mitrea. E de urmarit cum o vor suci acum strategii pesedisti. Au promis un primar care s-ar fi priceput la gropi si au iesit cu un candidat leit Geoana-2004. Chiar, Diaconescu o sti in ce sector e comuna Magurele? Dupa cat parea de nefericit cand a fost supus la votul Comitetului Executiv, probabil asta era ultima lui problema. Toata imaginea lui de politician cu fata europeana, de mare speranta a schimbarii la fata a partidului, va intra in malaxorul adversarilor din afara si interiorul PSD.
Adrian Nastase isi freaca palmele: "L-am aranjat si pe-asta!"
Apropo, daca tot i-a rezolvat Curtea Constitutionala socoteala cu Justitia, de ce nu s-o fi aruncat in lupta? Experienta are, ca doar a strunit tara patru ani de la Palatul Victoria. Rezultate are, ca doar pesedistii spun ca au avut cea mai performanta guvernare post-decembrista intre 2001 si 2004. Cu asemenea background, cum i s-ar fi putut opune Diaconescu, Mitrea, Oprescu sau Vanghelie? Nu care cumva sta la panda in partid? Ca doar nu i-a fost rusine sa se bata cu cei patru, cum i-a fost de Ion Iliescu la Congresul din 2005! Sau ca odata ajuns la Primaria Bucurestiilor ar fi fost obligat sa dea in vileag matrapazlacurile din mandatele lui Basescu si Videanu.
Lasand gluma la o parte, cand te uiti ce oameni propun partidele, de la stanga la dreapta, de la Oltenita la Dorohoi via Capitala, iti vine sa-ti pui mainile in cap. Bunaoara, Theodor Stolojan nu s-a putut abtine, pe scena Salii Palatului, sa nu bage refrenul de doi bani cu intinerirea clasei politice. Cat de tare il bateau reflectoarele in ochi de nu vedea nici pana in primul rand?
Sa ne uitam putin pe tandemurile candidat la presedintia Consiliului Judeten-candidat la primaria resedintei de judet, mult laudate de Gheorghe Flutur, cu care vrea sa fericeasca si sa innoiasca PD-L administratiile locale. De exemplu la Dolj, ce gasim? Tandemul Radu Berceanu-Antonie Solomon. Uau, sigur juvetii ard de nerabdare sa voteze un nou mod de a-i conduce! Dar nici vecinii din Olt nu au motive sa se planga, PD-L le aduce drept jertfa pe Octavian Popescu (fost si viitor prefect, ca sa-l parafrazam pe un celebru politician interbelic) si pe primarul in functie Darius Valcov, mai cunoscut ca sotul Laviniei Sandru.
Asa da innoire! Nici cuplul de la Arad nu e de lepadat. Care aradean n-ar avea incredere in Nicolae Iotcu si Gheorghe Falca? Cam asa se prezinta situatia in toate judetele. Nu doar la PD-L. E suficient sa te gandesti la Mazare si Constantinescu de la Constanta ca sa vezi ca si la PSD e la fel. Bineinteles ca nici PNL sau UDMR nu ies din front, cu mica diferenta ca, fiind la guvernare, isi trimit ministrii sa candideze in teritoriu. In cateva zile o sa aflam si "tandemurile" lor.
Este curios ce a apucat cele mai bine plasate partide in sondaje sa scoata la inaintare notiunea de tandem. Experienta recenta arata ca mai mereu au fost o idee proasta. Sa ne amintim numai ce succes a avut tandemul Nastase (presedinte) - Geoana (premier) sau cum s-a ales praful de perechea Basescu-Tariceanu.
Totusi, exista o explicatie. Sub numele de tandem partidele noastre incearca sa ascunda nemuritoarea rotire a cadrelor. De cine? Trist, dar adevarat: chiar de electorat.

Guten Tag, Herr Auschwitz!

omnule Auschwitz, vad ca aratati foarte bine si nu dati niciun semn ca ati vrea sa ne parasiti curånd. Sincer sa fiu, sunt uluit sa va vad sanatos
tun si mai tånar ca oricånd. Am facut niste cercetari in sensul asta, månat de curiozitate, sa vad ce resurse secrete aveti, sa constat ce va anima. N-am descoperit nimic, dar, in schimb, am aflat ca aveti extrem de multi adepti, o intreaga oaste paramilitara. Este uimitor sa gasesc ca oameni de buna credinta, despre care credeam ca sunt pro-americani sau, in cel mai rau caz, filoenglezi sau francofili, va venereaza numele.
l l l
Nu ma credeti? De pilda, Obergruppenführerul Mircea Mihaies, comisar sef adjunct la cultura nationala, a deliberat de curånd cu privire la niste anarhisti, intr-un sens care mi-a adus automat aminte de filozofia dumneavoastra. A zis ca „tembelii din presa varsa lacrimi de crocodil de mila «anarhistilor» germani pe care vamesii nu i-au lasat, la granita cu Bulgaria, sa intre în tara. Pai, e posibil asa ceva?! Daca oamenii vor sa vina sa ne sparga geamurile, sa ne împroaste zidurile caselor cu vopsea rosie, îmbi
bati în ura de clasa a barbosilor Marx, Engels si Lenin, n-au decât sa vina!“ Un asemenea domn care exporta cultura saluta in sinea lui masurile pe care le-ati luat de curånd impotriva lui Claudiu Crulic, cånd l-ati exterminat la o posta de lagarul care v-a facut celebru. Ca si Gruppenführer-ul Puiu Hasotti, a carui deviza vizavi de anarhisti si infractori este „mai bine sa facem o eventuala nedreptate decât sa îngaduim o clara dezordine“. L-am auzit inclusiv pe Ion Cristoiu punånd inaintea numelui lui Crulic nu cuvåntul „om“, ci eticheta „infractor“.

Vedeti, in Romånia si Polonia secera si ciocanul tatuate in inimile vechilor comunisti, inca prezenti in insarcinarile publice, s-au infratit de mult cu svastica Reich-ului. Faptul ca gardienii dumneavoastra polonezi au fost in stare
sa-l lase pe nefericitul Crulic sa crape de foame intr-o puscarie din Cracovia demonstreaza cåt de puternic sunteti inca, domnule Auschwitz, pe meleagurile noastre. Faptul ca Ioan Preda, consulul Romåniei la Varsovia, n-a raspuns in niciun fel la scrisorile bietului Crulic imi arata cåt de prezent sunteti, domnule Auschwitz, in diplomatia polono-romåna. Faptul ca Mirota Wladislaw Zenon, consulul onorific al Romåniei la Katovice, oras aflat långa Cracovia, n-a facut nimic pentru a impiedica exterminarea lui Crulic imi vadeste ca sunteti aproape nemuritor, domnule Auschwitz.

Te uita cioroienii cum se duc

Din declaratia patetica de adio a domnului Cioroianu o propozitie m-a ingrijorat la culme: ”Imi voi inceta activitatea la Ministerul de Externe de la sfirsitul acestei zile de lucru”. Va dati seama ca omul asta a muncit, cum numai el stie s-o faca, pina in ultima secunda?! Oare pe ce documente
o mai fi pus apostila cu “yes, yes, of course”? Si mai am o nedumerire: cum a reusit sa-si scrie demisia avind degetul mare de la mina dreapta intepenit in sus?

Sarcina lui Tariceanu de a gasi inlocuitor pentru istoricul care a scris pagini intregi in istoria gafelor diplomatice e de-a dreptul ingrata.

Mai sunt sapte luni de mandat in care cel ce va veni pe scaunul
de unde a zburat Cioroianu ar trebui sa demonstreze ca intelege un lucru elementar: prioritatile MAE se schimba. Din vechiul cimitir de dinozauri transformat in cuib al pilosilor, Externele ar trebui sa devina acum institutia eficienta care sa apere drepturile celor trei sau patru milioane de romani traitori in strainatate.

Cazul Crulic ne-a demonstrat ca suntem la fel de ai nimanui si aiurea, nu doar in Romania. Umilinta cozilor nesfirsite de la portile ambasadelor straine din Bucuresti de pe vremea vizelor se multiplica acum in alte cozi ale nepasarii, la portile consulatelor romanesti. Va aduceti aminte cum ne-am indignat cu totii in cazul Teo Peter. Vom trai oare ziua in care un intreg sistem se va mobiliza pentru a salva un cetatean roman, indiferent de problema pe care o are, asa cum au facut-o americanii?

Primaria Capitalei, o piatra de bordura legata de gat

In privinta alegerilor locale, mai ales pentru Bucuresti, asistam la o premiera: stradania de a nu fi primar! Enigma e lesne de descifrat. Dupa integrarea in UE, de cand fondurile structurale sunt mult mai atent monitorizate, politica la varf nu mai inseamna furt nesimtit din buget, contracte stupide pentru imbogatirea clientelei politice, ci mai degraba profesionalism, talent, daruire si munca! Pai, dumneavoastra credeti ca se gaseste vreun nebun sa-si doreasca propriul sacrificiu? Nu... baietii destepti se-nghesuie la posturile de presedinti de consiliu judetean, unde banii sunt la fel, dar atentia „fratelui mai mare”, mult diminuata. In Bucuresti e belea. Traficul se afla intr-un impas teribil, mediul ambiant e compromis, retrocedarile imobiliare sunt nerezolvabile, intrucat au luat „rechinii” tot, iar edilii nostri, in afara de borduri, nu prea mai produc nimic atractiv pentru o capitala europeana. Asadar, ce s-o mai lungim, nu-si doreste nimeni Primaria Bucurestiului. Daca era invers, atunci PD-L, in loc sa se afiseze cu activistul de partid comunist cu limbaj de militian si privire de Saint-Bernard, ar fi adus un specialist in urba nism, cu vreun master in ecologie sau doctorat in infrastructuri, tanar, scolit pe afara. Cu sprijinul brandului politic, ar fi castigat detasat, mai ales ca aveau exemplul „independentei” Macovei. PSD-ul, daca ar fi dorit macar sa faca o figura frumoasa, nu incerca sa ne seduca cu „nea manivela”, un ins absolut necarismatic, arogant, banuit de coruptie si cu zero priza la public. Schimbarea pe ultima suta cu numirea singurului politician cu framantari spirituale, Cristian Diaconescu, nu are ca scop decat uzarea si ruinarea unui rival pentru conducerea partidului. PNL pare ca-si doreste puterea cu orice pret, indiferent daca are sau nu competente in gestiune. „Menestrelul” cu lamaita de incepator pe permisul auto pare a fi din peisaj, dar, dupa tarasenia cu accidentul, nu-i vad pe bucuresteni inghesuindu-se la vot! Sigur, pentru politicienii fara un partid puternic, campania
electorala e prilej de notorietate, dar atat! Doamne fereste sa-i convinga la vot. Concluzia e seaca si trista. Capitala a ajuns, dintr-o locomotiva electorala (vezi traseul marinarului), un bolovan sau mai degraba o piatra de bordura atarnata la gatul oricarui partid politic.

Candidatul Cristi

„V-am ascultat şi am intrat în politică, să scap de gura voastră..., m-am înscris în partidul pe care mi l-aţi ales voi, deşi era tocmai cel pe care îl dispreţuiam mai mult (...) N-am protestat niciodată, nu m-am supărat niciodată... dar, acuma, nu mai merge..., să ştiţi... Să vă intre bine în cap... nu primesc să fiu candidat ... pentru nimic în lume..., nu primesc, şi pace... ”

Am vorbit joi cu Cristian Diaconescu. „În niciun caz nu candidez, poţi să mă citezi, în niciun caz”. Replica lui, ca, de altfel, toată situaţia în sine, îmi suna cunoscut, parcă mai văzusem scena asta cândva, nu ştiam când şi unde. Sentimentul de dejà-vu m-a însoţit pe toată durata zilei de ieri. De dimineaţă, aflasem că nimeni nu vrea să candideze la Primărie. Mitrea decisese joi seara să nu intre, după ce negocierile pentru retragerea candidaturii lui Oprescu eşuaseră. Vanghelie nu mai voia nici el să candideze, convins că nimeni din Biroul
Executiv nu-l va accepta. I s-a propus lui Cristian Diaconescu. A protestat, le-a spus să le intre bine în cap, el nu primeşte să fie candidat. Cristi…

Nu ştiu să fi existat o şedinţă la PSD care să se fi terminat cu aplauze. După trei ore de chin, în care a fost prelucrat sentimental de toţi, de la Hrebenciuc la Iliescu, Cristi s-a predat: „Da, candidez”. Mulţi chiar s-au ridicat în picioare în urale, iar Oprişan a lăcrimat.

„Da, primesc candidatura”, îşi accepta soarta de candidat Nea Spirache, personajul tragicomic din „Titanic vals”, împins, de la spate, în cursa electorală, de insistenţele unei familii dornice să parvină în politică. Asemeni lui Spirache, Cristi n-a primit şi pace. Asemeni lui Spirache, Cristi n-a avut tăria să se împotrivească până la sfârşit. Şi a primit.

Splendidă catastrofă la PSD! De o săptămână, Geoană, Mitrea, Vanghelie şi Hrebenciuc, chibiţaţi de Oprescu şi Iliescu, au jucat pe degete candidatul de Bucureşti, iar când, în cele din urmă, şi-au prins mâinile în ghemul de sforării, au apelat la Cristi, pesedistul onest, să-i scoată din, pardon, rahat.

Cei mai mulţi ziarişti îl strigă pe numele mic, luându-i amabilitatea şi bunul simţ drept o formă de familiaritate. În partid, tot Cristi îl strigă. Cristi, băiatul bun la toate. A fost, în anii aceştia, ca iarba fiarelor – deschide orice uşă: a fost propus pentru cele mai variate poziţii, ministru, prim-ministru, şef al SIE, candidat la Cotroceni, cap de listă la europarlamentare sau preşedinte al partidului. N-are gura slobodă, nu s-a certat cu nimeni în PSD, oengeurile de dreapta îl simpatizează, presa îl răsfaţă, este un „TV darling”. Vorbeşte bine, deşi rareori spune câte ceva. Vorba unei ziariste de televiziune, care, aflând ce „i-au făcut lui Cristi”, suspina cu o urmă de regret: „Era invitatul perfect. Vorbea pe orice temă”. De altfel, acesta era şi tonul general ieri: pentru Cristian Diaconescu, nominalizarea la Primărie pare o pedeapsă, nicidecum un cadou. Iar apariţia proaspătului candidat în faţa camerelor, cu mutra pleoştită, ca şi când ar fi fost pus să înghită o pilulă amară, a întărit această impresie.

Este clar că n-a vrut. De frică, dintr-un calcul politic, din comoditate, nu ştiu.

E clar că fiecare lider al PSD, începând de la Geoană şi terminând cu Vanghelie, încearcă să facă un joc cu el: dacă-şi rupe gâtul, un candidat mai puţin la funcţia de preşedinte al PSD, dacă va câştiga, va fi meritul partidului că l-a propus.

E clar că n-are treabă cu administraţia Bucureştilor, că va fi pus să înveţe rapid varianta scurtă a „ofertei” electorale, că-l vor scoate cât mai puţin în confruntări cu ceilalţi contracandidaţi. Doar partidul este păţit cu Geoană, care nu ştiuse în ce sector e Măgurele.

Candidatul Cristi joacă cea mai importantă carte a carierei lui politice. În zilele următoare, partidul va încerca să-l ducă la grătare, la mici şi la bere, cu tot poporul, să-l îmbrace cu tricoul roşu de 1 Mai, să-l urce pe scenă cu trupele la modă, să-l încalţe în cizme şi să-l trimită pe şantiere, cum a făcut cu celălalt „diplomat”, în 2004.

Este clar că n-are nervii tari ai lui Mitrea, plăcerea băilor de mulţime a lui Iliescu, ambiţia lui Vanghelie, stilul
savuros al lui Oprescu.

Singura şansă a candidatului Cristi este să fie în campanie
domnul Cristian Diaconescu. Şi să strige, precum Spirache Necşulescu, din toţi porii fiinţei lui: „Vă rog să nu mă votaţi!”

Povestea unei ştiri

Cazul Crulic l-a demis pe Cioroianu şi nu o presupusă „campanie de presă"

Nici nu ştiţi cât de simplu a fost totul. A început joia trecută, pe 3 aprilie, când toată România era sufocată de avalanşa de transmisii în direct de la summitul ­NATO. Sorin Rusu, news editorul "Adevărului", mi-a pus pe masă o ştire Rompres.

Am citit-o pe diagonală şi i-am spus: "Sorine, dă o ştire în pagina 3!" Nu mi s-a părut ceva ieşit din comun. Părea la prima vedere doar o relatare despre un individ mort în închisoare. Un caz ca multe altele. Totuşi, ceva nu mi-a sunat bine.

Nu mă împăcasem cu ideea unei simple ştiri de coloană, dar ezitam să iau o altă decizie editorială din cauza inflaţiei de ştiri NATO. "Sorine, mai dă-mi o dată
ştirea să văd, că nu-mi miroase a bine". O recitesc, de astă dată cu mai multă atenţie.

Ne strângem mai mulţi la masa
mea: Ioniţă, Nahoi, Duţă, Rusu. Le avansez provocarea: "Hai să deschidem ziarul cu subiectul ăsta! Ştiu că poate trece neobservat din cauza summitului, dar nu putem să lăsăm în aer cazul ăsta şocant: că un român, fie el şi infractor, moare în închisoare după patru luni de greva foamei pentru că nu a reuşit să ia legătura cu nimeni de la ambasada din Polonia". Unii sunt sceptici, alţii par dispuşi să meargă pe varianta mea.

Încep comentariile. "Şi dacă ştirea nu e corectă?". "Nu mai avem timp să verificăm la ambasada din Polonia." "Se pierde în peisaj mâine, toată lumea va auzi doar de NATO, cui îi mai pasă de moartea unui amărât?!". Corect. Toţi aveau dreptate. Ne găseam în mijlocul unei intersecţii de posibilităţi şi nu puteam alege varianta sigură.

Timpul trecea. ­Mi-am asumat riscul: "Mergem cu subiectul mare în deschidere, facem ce verificări putem până la închiderea ediţiei". Toată lumea intră în priză. Ciufu sună la Ambasada României din Polonia. "O secretară zice că nu e acolo consulul". Îi cer să insiste: "Spune-i consulului că e grav, dacă tace îl expune pe ministrul Cioroianu".

Ciufu insistă. Vorbeşte cu consulul Preda. Ştia de caz. Recunoaşte că nu s-a dus să-l vadă la închisoare pe tânărul Claudiu Crulic, aflat în greva foamei pe motiv că fusese reţinut pentru un furt pe care susţinea că nu-l făcuse. Evrika! Avem o primă confirmare. Suntem acoperiţi jurnalistic! Gata, deschidem ziarul! Avem şi titlul: "Român mort de foame în Polonia!".

Aşa a început totul. A doua zi, subiectul a explodat. Realitatea, Antena, alte televiziuni şi ziare au preluat cazul şi l-au întors pe toate feţele. Dezvăluirile s-au înmulţit. Aseară, Cioroianu şi-a dat demisia de la Externe. Unii s-au repezit să pună campania
din "Adevărul" pe seama nu ştiu cărui interes politic.

Că, vezi Doamne, vrea Tăriceanu să scape de Cioroianu. Nimic nou. Aşa au făcut şi când l-am tamponat pe ministrul Orban pentru accidentul său obscur. Să fie sănătoşi! Noi ­ne-am făcut datoria nu pentru că l-am dat jos pe Cioroianu, ci pentru că am adus cazul "Crulic" la cunoştinţa opiniei publice. În rest, oricine poate specula orice.

Ce ne uneşte în UE?

Am fost recent invitat la Sibiu de Academia Evanghelică Transilvania, care a organizat un seminar - „Problematica europeană din prisma bisericilor din România“, organizat cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer".

Lume bună, mari personalităţi şi o organizare nemţească de care se face „vinovat“ Dr. Jürgen Henkel. Altceva a fost însă interesant. Toţi vorbitorii au menţionat creştinismul drept parte a identităţii europene, deşi Dumnezeu nu este menţionat în noua Constituţie europeană, iar Bosnia şi Herţegovina, cu o populaţie musulmană, bate la uşile bătrânului continent.

Participanţii au ajuns la concluzia că în această nouă construcţie politico-economică, Uniunea Europeană, ne-am unit fără a avea împreună o bază comună de idei. Sau cum ar spune un hâtru, ne-am adunat ca să ne strângem...

Episcopul romano-catolic din Hildesheim, P.S. Josef Homeyer, a spus-o de-a dreptul: „Din nefericire nu am reuşit să indentificăm ce ne uneşte“, iar dr. Philipp Hildmann, director al Fundaţiei Hanns Seidel, din München, s-a întrebat: „Mitul Europa - Ce mai rămâne din apusul creştin?“. Asta pentru că nu există un creuzet, o definire clară a ceea ce ne poate uni, ce avem în comun şi unii, şi alţii.

De-a lungul secolelor, mulţi au visat o Europă unită. De la Napoleon, Ţarul Nicolae al II-lea şi până la cea a lui Hitler. Important este în numele cui te uneşti. Care e spiritul comun, dincolo de această piaţă economică comună?

În plus
, Europa trăieşte, după cum spune şi profesorul Ioannis Mantzaridis, un paradox. Apoteoza globalizării a coincis cu disoluţia comunismului. Trecând prin comunism, popoarele respective se întorc la fondul lor etnic, în timp ce statele care nu au avut experienţa comunismului promovează globalizarea. Ambele mişcări arată că nu există sinceritate pentru adevărata universalitate nici de o parte, nici de cealaltă.

Identitatea europeană nu poate fi construită decât pe bazele creştinismului. Matricea comună a Europei este creştinismul. Creştinismul este paradigma integrării europene. Iar tradiţia comună se referă la cea greco-latină, iudeo-creştină, idealul umanist al Renaşterii, modelul integrator al Clasicismului, ideologia universalistă şi cosmopolită a Iluminismului, şi chiar şi Evul Mediu. A nega această realitate nu poate duce decât la formarea unui european fără memorie. Un cobai crescut artificial într-o Europă ce poate să semene cu un nou Babilon. „Într-o lume care n-are nimic sfânt în ea, dar lasă pe fiecare în pace cu sfinţii şi evlavia lui“, după cum spunea Constantin Noica.

Noii arhitecţi ai Uniunii Europene s-au grăbit. Au pus căruţa înaintea boilor, cum se spune în popor. Ne-au integrat într-o construcţie, pentru ca după aceea să vedem ce ne uneşte, ce ne aseamănă şi ce ne desparte. Europa nu mai reprezintă doar creştinismul apusean sau protestantism, ci şi plămânul răsăritean. UE s-a trezit cu 40 de milioane de ortodocşi, iar dacă vor fi admise şi state cu populaţie musulmană sau Turcia va intra şi ea în Europa, cum vom putea defini „omul european“? Întrebări la care nu s-a dat un răspuns ferm. Dar există vreun răspuns?

Motocicliştii organizează un marş ca să atragă atenţia că există în trafic

Motocicliştii organizează astăzi un marş pentru a atrage atenţia şoferilor asupra "existenţei" lor în trafic şi a pericolelor de accidentare la care sunt supuşi. Marşul a început de la ora 9.30 şi va traversa Capitala, cu plecare din Piaţa Constituţiei, pe traseul Piaţa Unirii - Universitate - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Arcul de Triumf. Campania
numită Motocicliştii există în trafic este susţinută şi de persoane publice care circulă pe două roţi, printre care fostul fotbalist Gabi Balint, soliştii Roxana Andronescu şi Dan Bittman, actorii Mugur Mihăescu şi Andrei Duban şi politicianul Cozmin Guşă.

Vrem la primărie!

Orban, Diaconescu şi Blaga vor lupta pentru a pune mâna pe Bucureşti. Majoritatea partidelor şi-au desemnat deja candidaţii pentru alegerile locale ce vor avea loc pe 1 iunie. EVZ vă prezintă principalii candidaţi pentru funcţia de primar în oraşele Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa şi Timişoara. Candidaţii care ţintesc primăriile celor mai mari oraşe din România se pregătesc pentru o bătălie electorală puternică. Unii au avantajul continuităţii, alţii mizează pe schimbare. Unii sunt deja foarte cunoscuţi, alţii încearcă acum să iasă în evidenţă. Cine va fi următorul primar vom afla abia după Ziua Copilului. La Bucureşti pare să se dea lupta cea mai puternică. Declaraţiile de până acum ale celor intraţi în cursă confirmă acest lucru. „Vreau să fiu primar şi voi fi. Bat orice candidat pe care îl pune PSD. Vom câştiga Bucureştiul pentru noi, îl vom câştiga împreună“, a spus Vasile Blaga după numirea lui Cristian Diaconescu drept candidat al social-democraţilor la alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Contracandidaţii săi sunt însă siguri că vor convinge electoratul că este timpul pentru o schimbare. Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei