Amendă pentru Educaţie

Chipul Educaţiei radiază de fericire. După 18 ani, meseria de dascăl nu mai este cenuşăreasa profesiilor din România, ea devine atractivă şi interesantă, mai ales din punct de vedere financiar
. Izbânda sindicatelor din Educaţie, consfinţită ieri de votul unanim al Camerei
Deputaţilor, merită râuri de şampanie: un debutant de şcoală generală sau liceu va primi
un salariu de 1.512,8 lei, iar un profesor cu 40 de ani vechime va ridica de la casierie, pentru o lună lucrată, 2.926 de lei. Nici cadrele didactice universitare nu rămân mai prejos. Preparatorul – cea dintâi treaptă profesională din universitate – va avea un salariu de 1.731 lei, iar profesorul universitar, seniorul şcolii româneşti, va avea un salariu de 12.151,6 lei. Faţă de ceea ce primesc astăzi cadrele didactice (profesorul universitar – 3.800 lei – net; asistentul universitar – 883 lei; profesorul cu grad didactic I şi 40 de ani vechime – 1.700, iar profesorul debutant – 900 lei), ceea ce li se promite este mai mult decât un vis feeric. Imaginaţi-vă că un debutant dintr-un liceu, care abia ridică astăzi 900 de lei, va mulţumi până la cer deputaţilor şi senatorilor care, în sfârşit, au aprobat majorarea salariilor, când la chenzina pentru luna octombrie va încasa 1.440 de lei. Parcă mai vii de-acasă. Te mai trage aţa şi spre şcoală.

Sigur, chipul Educaţiei radiază. Deputaţii şi senatorii radiază. Premierul şi Guvernul său aşijderea. De mirare ca preşedintele Băsescu să nu promulge legea, fiindcă nimeni nu îndrăzneşte astăzi să rişte duşmănia publică, când consensul naţional este atins cu asemenea entuziasm.

Când bulele şampaniei se vor sparge, chipul Educaţiei se va sluţi. Un ochi va râde, altul va vărsa lacrimi amare, fiindcă votul de ieri al Camerei Deputaţilor a dat măsura inconştienţei politicianiste a Parlamentului României.

De ce? Simplu. Amar. Cinic. Dacă în luna octombrie şi noiembrie se ridică salariile majorate cu 50% (media) bugetul Educaţiei pe 2008 s-a terminat. Şcoala poate pune lacătul pe uşă, fiindcă nici un leuţ în plus nu va mai fi în vistierie. O adevărată amendă pentru Educaţie. Cele 550 de milioane RON
înseamnă tot ce mai putea primi învăţământul românesc pe acest an. Pentru 2009, viitorul este şi mai sumbru. Fondul de salarii majorate ar trebui să fie de 4,1 miliarde RON, adică 7,5% din PIB. 7,5% din PIB ar reprezenta doar banii de salarii. Bugetul Educaţiei este astăzi de 6% din PIB, iar pentru 2009, proiecţia de buget s-a realizat tot pe 6% din PIB. Atunci, de unde se vor găsi 1,5% în plus din PIB, doar pentru salarii, ca să nu mai vorbim de manuale, şcoli noi, calculatoare, săli de sport, curăţenie, curent electric, burse şi tot ceea ce înseamnă învăţământ? Să nu fi ştiut nici unul din parlamentarii români lucrul acesta? Să fi descoperit onorabilii vreo creştere fabuloasă economică a României, în contextul degringoladei mondiale stârnită din America? Să aibă vreun „Sesam” dl. Geoană, dl. Tăriceanu, dl. Boc şi ai lor parlamentari?

N-au nimic. Nu se bazează pe nimic. De fapt, se bazează pe nesimţirea lor jalnică. Vând iluzii unei categorii sociale – dăscălimea română – şi aşa umilită şi marginalizată. Să dea Dumnezeu cel Bun, să fiu eu profet mincinos. Să aibă Educaţia un buget de 8,9% din PIB şi dascălii să-şi primească salariile dublate aşa cum merită şi ar fi trebuit să se întâmple de mult.

Mă întreb însă: crede cineva că aşa ceva va fi posibil? Liderii de sindicat îşi vor trăda colegii, dacă nu le vor spune care sunt consecinţele măririlor salariale pe care le-au obţinut.

Ar mai fi un singur lucru de spus. Domnii parlamentari au mai dat o probă de lăcomie, fiindcă la împărţirea caşcavalului salarial au dat iarăşi bucata cea mai mare profesorilor universitari. N-au făcut-o pentru că este firesc să recunoşti unui universitar locul cuvenit, ci pentru că mulţi parlamentari şi-au prins la rever şi titlul universitar de profesor. Aşa că şi-au mărit lor înşile salariile cu peste 50%, deşi acum 4 ani, şi le dublaseră.
Restul: conferenţiari, lectori, asistenţi rămân tot la coada grilei. Pentru ei, salariile se majorează cu 18%, că-i destul, să nu se-ncurce oamenii cu prea mulţi bani.

Schimbări de prefecţi şi subprefecţi în Giurgiu, Botoşani, Ilfov şi Braşov

Guvernul a adoptat astăzi mai multe hotărâri referitoare la numiri sau încetări ale raporturilor de serviciu din funcţiile de subprefect sau de prefect în judeţele Giurgiu, Botoşani, Ilfov şi Braşov.



Astfel, s-a decis încetarea raporturilor de serviciu, prin acordul părţilor, a prefectului judeţului Giurgiu, Mustăţea Vasile, funcţia urmând a fi exercitată temporar de către Petre Roşu.

De asemenea, premierul a semnat decizia privind trecerea lui Mihai Elvădeanu, din funcţia publică de subprefect al judeţului Botoşani, în cea de inspector guvernamental, Mihai Corneliu ocupând temporar postul de subprefect.

Totodată, prefectul judeţului Braşov, Adriana Donţu, a fost trecut în funcţia de subprefect, iar postul de prefect va fi exercitat temporar de către Niţă Emil.

Alte decizii se referă la încetarea raporturilor de serviciu ale subprefecţilor judeţelor Giurgiu şi Ilfov, Dan Păsat şi Valentin Delcea. Pe de altă parte, premierul Tăriceanu a semnat decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei
şi Finanţelor, a Cezarinei Alice Bîtu.

Tăriceanu: Criza financiară din SUA nu afectează sistemul bancar românesc

Criza financiară din SUA nu afectează sistemul bancar
românesc, dar poate influenţa pe termen mediu economia României prin scăderea lichidităţilor şi scumpirea creditelor. Aşa arată radiografia situaţiei economiei româneşti prezentată la Bruxelles de premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Banca
Naţională a României a fost un gardian prudent al sistemului bancar. Ea a reuşit să ţină în frâu băncile prin reguli severe şi prin instrumentele de control avute la îndemână, a afirmat Tăriceanu. Vor fi, însă, unele efecte indirecte din cauza posibilei crize de lichidităţi.

În aceste condiţii, pentru că banii vor fi mai puţini, vor creşte dobânzile la credite, deci se vor scumpi
împrumuturile. Premierul a arătat, într-o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul întâlnirii cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, că situaţia din SUA va fi discutată la următoarea reuniune a Consiliului European. La întâlnire va participa şi conducerea Băncii Centrale Europene, pentru a stabili unele măsuri de rezolvare a problemelor actuale, dar şi un mecanism de control şi prevenire a unor eventuale probleme de acelaşi fel.

Bilantul activitatii politistilor romani In Italia: numarul de infractiuni a crescut

Ministrul italian de interne, Roberto Maroni, s-a intalnit, ieri, la Bucuresti cu omologul sau, Cristian David. Oficial, cei doi au discutat problema transferarii romanilor condamnati in Italia din inchisorile din Peninsula, in penitenciarele noastre. Neoficial, Maroni i-a prezentat cu ingrijorare lui David o statistica recenta care arata cresterea numarului de infractiuni comise de romani pe teritoriul italian, in ciuda efectivelor de politisti trimisi de aici in Peninsula pentru prevenirea si combaterea faptelor penale
♦ In raportul Directiei Antimafia din Italia (Direzione Investigativa Antimafia - DIA), inaintat Parlamentului si Ministerului de Interne de la Roma, se arata ca numarul infractiunilor comise de romani a crescut in prima
jumatate a acestui an, in paralel cu cresterea numarului imigrantilor romani dupa intrarea tarii noastre in UE. Raportul pune pe primul loc incalcarea proprietatii, urmata de atacul la persoana, activitati de prostitutie si nerespectarea ordinii si linistii publice
♦ In ultimii 15 ani, autoritatile de la Bucuresti au semnat cu cele de la Roma cel putin cinci acorduri si protocoale de cooperare in domeniul combaterii infractionalitatii transfrontaliere. Anul acesta, 45 de politisti romani au fost detasati in Peninsula, pe cheltuiala statului nostru, dar, in acest moment, acolo nu mai este nici unul. Påna acum au fost organizate cinci misiuni din proiectul ITARO. Urmeaza o a sasea, dar MIRA inca nu stie cum va gasi fonduri pentru organizarea acesteia

Dupa o lunga asteptare, ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a venit, ieri, in România, intâlnindu-se si cu omologul sau romån, Cristian David. Oficial, cei doi au discutat problema transferarii romånilor condamnati in Italia din inchisorile din Peninsula, in penitenciarele noastre, precum si protocolul de cooperare romåno-italian pentru combaterea infractionalitatii cetatenilor nostri. Neoficial, Maroni i-a prezentat cu ingrijorare lui David ultima statistica intocmita de DIA (Direzione Investigativa Antimafia) care arata cresterea numarului de infractiuni comise de romåni pe teritoriul italian, in ciuda efectivelor de politisti trimisi de aici in Peninsula pentru prevenirea si combaterea faptelor penale.

La aproape un an de la izbucnirea “crizei Mailat” in Italia, respectiv de la agresarea Giovannei Reggiani, ministrul de interne Roberto Maroni ajunge in Romania pentru a se intalni cu omologul sau, Cristian David. Ieri, se poate spune, s-a tras linie si s-a facut bilantul activitatii politistilor romani trimisi special in Italia pentru a ajuta la prevenirea si combaterea actelor antisociale comise de romani.

Zeci de politisti detasati
In preziua vizitei lui Roberto Maroni, DIA (Direzione Investigativa Antimafia) a prezentat Parlamentului si Ministerului de Interne de la Roma o statistica din care reiese ca infractionalitatea cetatenilor romani a crescut in Peninsula ingrijorator, cu toti politistii trimisi acolo din tara noastra.
Trebuie spus ca, in ultimii 15 ani, autoritatile de la Bucuresti au semnat cu cele de la Roma cel putin cinci acorduri si protocoale de cooperare in domeniul combaterii infractionalitatii transfrontaliere.
Mai trebuie spus ca politistii nostri au fost trimisi in Italia pe cheltuiala statului roman. Anul acesta, 45 de politisti romani au fost detasati in Peninsula, iar in acest moment, nu mai exista nici unul. Au fost pregatiti si trimisi chiar si politisti cunoscatori ai limbii romanes, special pentru a putea intra in dialog cu rromii prezenti acolo.

Un pomelnic de acorduri...
In 19 decembrie 2006, la Bucuresti, Ministerul Administratiei si Internelor din România si Ministerul de Interne din Republica Italiana incheiau un protocol de cooperare avand la baza:
Acordul de cooperare dintre Ministerul de Interne al României si Ministerul de Interne al Republicii Italiene în lupta împotriva traficului
ilicit de substante stupefiante si psihotrope si împotriva criminalitatii organizate, încheiat la Roma la 28 mai 1993, Acordul dintre România si Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate în situatie ilegala, semnat la Bucuresti la 4 martie 1997, Întelegerea pentru aplicarea Acordului între România si Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate în situatie ilegala, facuta la Bucuresti la 15 aprilie 1997, Având în vedere procesul- verbal al întâlnirii dintre ministrii de interne ai României si Republicii Italiene privind masurile destinate intensificarii activitatilor de combatere a criminalitatii organizate, a traficurilor ilicite de stupefiante si a migratiei ilegale, semnat la Bucuresti, la 15 aprilie 1997, având în vedere Protocolul de cooperare dintre Inspectoratul General al Politiei Române din Ministerul Administratiei si Internelor din România si Departamentul Sigurantei Publice din Ministerul de Interne din Republica Italiana, semnat la Roma la 7 octombrie 2003. Protocolul semnat in 2006, prevedea, la articolul 1, efectuarea de “investigatii comune cu participarea personalului Politiei Române în cadrul birourilor
italiene de politie si a personalului Politiei italiene în cadrul birourilor române de politie”. Ambele ministere se obligau “sa detaseze, pe baza de reciprocitate, ofiteri de legatura cu competente de colaborare în activitatile de prevenire si combatere a criminalitatii”. Astfel urmau a fi realizate ”servicii comune pe teritoriul român, în apropierea frontierelor române cu statele terte, si pe teritoriul italian, în apropierea frontierei cu Austria, prin intermediul înfiintarii patrulelor mixte formate din personal din cele doua politii de frontiera. În vederea eficientizarii acestei forme de colaborare, prin intermediul Birourilor Nationale competente, personalul italian detasat în România va intra în posesia informatiilor de interes, disponibile la Centrul Interforte Elaborare Date din Ministerul de Interne din Republica Italiana”.
... si o droaie de infractiuni
Pe baza acestor intelegeri, in ultimii aproape doi ani, MIRA a desfasurat operatiunea ITARO, care a urmarit prevenirea si combaterea faptelor penale ale cetatenilor nostri pe teritoriul italian. Au fost cinci astfel de operatiuni si este pregatita o a sasea. Cu toate acestea si in ciuda atator acorduri si protocoale, cazul lui Romulus Mailat a declansat o adevarata isterie in Italia. Mai mult, furturile, talhariile, violurile si agresiunile nu s-au oprit, ci, dimpotriva, s-au inmultit, asa cum reiese din statistica DIA.

Românii comit tot mai multe infractiuni, afirma Directia Antimafia intr-un raport
Cu o zi inainte de sosirea lui Maroni la Bucuresti, Directia de Investigatii Antimafia (DIA) a publicat, luni, un raport care afirma ca numarul infractiunilor comise de romani a crescut in prima jumatate a acestui an, in paralel cu cresterea numarului imigrantilor romani dupa intrarea Romaniei in UE. Raportul pune pe primul loc incalcarea proprietatii, urmata de atacul la persoana, activitati de prostitutie si nerespectarea ordinii publice. Raportul semestrial al DIA a fost inaintat Parlamentului si Ministerului de Interne italian. Documentul
apreciaza ca a crescut specializarea romanilor in materie de fraude informatice ca si existenta unor retele internationale in acest sector. De asemenea, in privinta modului de operare, raportul constata evolutia de la structuri traditionale, cu capacitate mica de actiune, la grupuri organizate cu legaturi transnationale, mai ales in ceea ce priveste retelele de prostitutie. Infractorii romani se aliaza din ce in ce mai mult cu mafia albaneza, noteaza Il Messagero. In ceea ce priveste prostitutia, „se constata o impartire clara a sarcinilor: romanii se ocupa de gasirea tinerelor femei in tara sau in Republica Moldova, in timp ce albanezii par interesati mai mult de gestionarea logistica a exploatarii acestora”. Tot luni a avut loc a doua runda de audieri in cazul lui Nicolae Romulus Mailat (foto). Principalul martor al acuzarii, Emilia Neamtu, care sustine ca l-a vazut pe Mailat la locul faptei, nu a fost prezent. Femeia a disparut din centrul de protectie unde a fost dusa pana la audieri. Prima audiere a avut loc saptamana trecuta, chiar in ziua in care Romania a lansat in Italia o campanie pentru imbunatatirea imaginii romanilor. Audierea a fost transmisa in direct pe micile ecrane. „Romulus Mailat s-a plictisit in timpul procesului in care este acuzat de uciderea Giovannei Reggiani”, relateaza La Stampa in editia de ieri. Urmatoarea audiere este programata pentru lunea viitoare. In octombrie 2007, carabinierii l-au arestat pe Mailat sub acuzatia ca ar fi ucis-o si violat-o pe Giovanna Reggiani. Cazul a fost mediatizat pe larg si speculat in scopuri electorale. Tot atunci a fost aprobat si primul decret privind expulzarea imigrantilor, inclusiv a celor comunitari. Un alt caz a fost cel al lui Ioan Rus, acuzat ca a violat si injunghiat fiica unui diplomat. Incidentul a fost dezbatut amplu in campania electorala pentru primaria Romei. Presa din Peninsula prezinta consecvent infractiunile comise de romani. In weekendul trecut, Gazzetta del Sud a prezentat cazul unei femei care a fost batuta si jefuita de cativa tineri romani pe care i-a gazduit si i-a angajat pe langa casa sa.

Traian Băsescu a anunţat că va promulga legea privind majorarea salariilor profesorilor

Aflat la Constanţa la deschiderea noului an universitar, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va promulga legea privind majorarea salariilor dascălilor.

Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% a fost adoptată marţi, în unanimitate, de Camera Deputaţilor. Tot marţi, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect al PRM, prin care profesorii ar putea primi la pensionare o indemnizaţie constând în şapte salarii.

Un număr de 254 de deputaţi şi-au exprimat votul în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ, aflaţi în lojile sălii de plen. Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, prezent în plen, a votat şi el în favoarea creşterii salariilor profesorilor.
Camera este for decizional în privinţa acestui act normativ. Legea trebuie să fie promulgată de preşedinte.

Tot marţi, Camera
Deputaţilor a adoptat o lege iniţiată de PRM prin care, cu ocazia ieşirii la pensie, cadrele didactice vor primi o îndemnizaţie ce reprezintă şapte salarii lunare brute, actul normativ plecând spre Senat.

Legea a trecut cu 170 de voturi pentru (PSD, PRM, PNL, PC, UDMR şi independenţi), 47 de abţineri, ale deputaţilor PD-L şi două împotrivă. Legea stipulează că la pensionare cadrele didactice primesc o indemnizaţie ce reprezintă de şapte ori câştigul brut lunar obţinut în ultima luna de activitate didactică.

În forma iniţială, PRM propusese ca profesorii să aibă la pensionare aceleaşi drepturi ca magistraţii, respectiv să beneficieze de asistenţă medicală gratuită, medicamente
gratuite, proteze, ochelari de vedere şi bilete în bazele de tratament ale cadrelor didactice. Acest amendament a fost respins însă în comisia de învăţământ, care a menţinut însă prima de pensionare.

Legea iniţiată de doi deputaţi şi doi senatori PRM, printre care şi Gheorghe Funar, merge la Senat, care are competenţa decizională.

Cu OTV nu e de glumă, dar e de şpagă

,,Academia Caţavencu’’ scrie, în ultimul număr, despre tarifele percepute de OTV invitaţilor care caută ajutor umanitar.

Pe OTV există emisiunea umanitară ,,Oameni pentru oameni’’, prezentată de Marilena Baraţa. Scopul declarat al emisiunii este să ajute la strângerea unei sume pentru oameni bolnavi sau cu handicap. Scopul nu tocmai declarat este ca OTV să mai facă un ban
, dacă nu cinstit, măcar de la nişte oameni cinstiţi. Şi asta pentru că nici un caz, oricât de tragic, nu poate intra în respectiva emisiune fără ca bolnavul sau rudele acestuia să plătească 5.500 de euro
. Cam de la atâţia bani în sus începe să le pese celor de la OTV de semenii lor aflaţi la necaz, deci. Desigur, OTV face şi reduceri pentru grupurile de pacienţi: în mărinimia lui, acceptă prezentarea a două cazuri în aceeaşi emisiune, contra a 2.800 de euro fiecare.

Nu se fac însă, după cum vă spuneam şi înainte, reduceri pentru bolile
grave. O poate confirma George Olteanu, bolnav de distrofie musculară, căruia i s-au cerut, de către Marilena Baraţa însăşi, 2.800 de euro pentru participarea la emisiune. Marilena Baraţa explică, de altfel, filozofia despre viaţă şi despre succesul în afaceri al şefului ei, Dan Diaconescu: “Eu îl înţeleg şi pe Dan Diaconescu. El a zis aşa: eu plătesc nişte bani pentru costurile de emisiune. Nu pot să vin cu bani de-acasă să plătesc un spaţiu de emisie pe care nu încasez nimic”.

Tariceanu, surprins de "superpopulismul parlamentarilor": Cresterea salariilor profesorilor nu este sustenabila economic

Premierul spune ca parlamentarii trebuie sa se gandeasca de unde vor fi gasite resursele financiare
pentru aceasta majorare.

Cresterea cu 50 la suta a salariilor cadrelor didactice adoptata de Parlament nu este sustenabila economic, a declarat, miercuri, premierul Calin Popescu-Tariceanu, aflat la deschiderea anului scolar la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, potrivit Agerpres.
"Am stat acum de vorba cu cativa din fostii colegi. Sa fie clar, aceasta crestere nu a fost ceruta de cadrele didactice", a spus premierul, adaugand ca, pentru orice om rational, iar cadrele didactice pot intelege acest lucru deoarece au o educatie serioasa, marirea salariilor aprobata de Parlament nu este sustenabila din punct de vedere economic.
"Va pun intrebarea, creste economia
cu 50 la suta ca sa crestem si salariile la fel? Orice crestere salariala trebuie corelata cu cresterea economica", a subliniat Tariceanu.
El s-a declarat surprins de "atitudinea de superpopulism" a parlamentarilor, aratand ca nu poate decat sa priveasca de la distanta si cu multa rezerva la entuziasmul acestora.
Intrebat de jurnalisti daca Guvernul poate asigura fondurile pentru cresterea salariilor profesorilor, prim-ministrul a raspuns vizibil iritat ca parlamentarii trebuie sa se gandeasca de unde vor fi gasite resursele financiare.
"Ei au luat decizia, ei trebuiau sa fi avut in vedere si acest lucru. Eu nu pot decat sa-i intreb daca au stat mult si s-au gandit cand au votat aceste lucruri", a mai comentat seful Guvernului.
Plenul Camerei
Deputatilor a adoptat, marti, in unanimitate, proiectul legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50 la suta.
La mijlocul lunii septembrie, premierul anunta ca, de la 1 octombrie, salariile cadrelor didactice vor creste cu 9 la suta, conform protocolului dintre Guvern si sindicatele din invatamant.

Ion Iliescu: Nu e neapărat sfârşitul capitalismului

ată-l pe fostul preşedinte PSD, Ion Iliescu, gata-gata să fie martorul împlinirii visului de aur al comunismului: acela de a deveni groparul capitalismului.

Deşi, odată cu vârsta, Iliescu şi-a tempereat năzuinţele, susţine totuşi că piaţa, de una singură, nu-şi mai poate rezolva problemele şi că-i este foarte necesar un umăr de sprijin: acela al statului.



Cum vedeţi, domnule Ion Iliescu, actuala criză economică americană şi care credeţi că vor fi repercusiunile acesteia asupra economiei româneşti?

Criza este efectul noului complex de factori privind funcţionarea pieţei şi mai ales a pieţei financiare
, a sistemului bancar, desprins puternic de fenomenul economic. Pe de altă parte, toate analizele celor care urmăresc desfăşurarea fenomenului de globalizare economică vorbesc despre defecţiuni de fond ale economiei de piaţă, ajunsă în stadiul actual de dezvoltare, precum şi de faptul că singură, piaţa nu este capabilă să reglementeze un anumit ritm de dezvoltare. Nu orice creştere înseamnă, până la urmă, dezvoltare. Dezechilibrele majore de natură economică şi socială afectează şi la nivel global şi la nivel naţional viaţa. Analizele mai vorbesc şi despre nevoia existenţei unui factor de influenţare, de corectare a pieţei. Piaţa singură nu mai poate să rezolve toate problemele zilelor noastre. De fapt s-a văzut acest lucru încă din anii ‘30. Iată că, acum, până şi în SUA, factorii de decizie politică şi statală au hotărât să intervină. Nu găsesc calea corespunzătoare. În Europa sunt măsuri similare. În Anglia două bănci au fost preluate de stat, în Germania există măsuri de intervenţie. Se pun, deci, nişte probleme fundamentale de funcţionare a economiei şi de regândire a pârghiilor de acţiune în raportul stat-piaţă, raportul economic-social şi aşa mai departe

Consideraţi că economia
de piaţă mai poate fi funcţională sau ar fi necesară o anume planificare economică?

Nu despre aşa ceva este vorba. Ceea ce am cunoscut noi a fost o cu totul altă extremă. Ignorarea şi încercarea de substituire a pieţei cu factorul subiectiv, cu factorul statal. Asta a fost cauza fundamentală a prăbuşirii sistemului de tip sovietic pe care l-am cunoscut noi. Dincoace, este vorba de cealaltă extremă: a fetişizării pieţei şi a capacităţilor ei, adică este vorba despre un neoliberalism care spune: “statul out, iar economia se reglează de către piaţă şi regulile ei”. Aceasta este iarăşi o extremă care se dovedeşte, iată nerealistă. Adevărul este undeva, la mijloc.

Există analişti care susţin că actuala criză americană le dă apă la moară comuniştilor şi totodată alimentează, în Europa, un complex de superioritate. Mai mult, că ea va îngropa capitalismul sălbatic de tip anglo-saxon şi va deschide drumul economiei sociale de piaţă.

Mai degrabă despre acest model e vorba. Despre experienţa europeană a intervenţiei statului de o manieră rezonabilă, raţională, idee lansată în anii 30, preluată după război de mai multe state europene. Este vorba despre conceptul de economie socială de piaţă şi de creionarea unui model social care să atenueze polarizarea socială pe care în mod spontan a generat-o şi o generează piaţa. Cred că este modelul şi reperul cel mai realist în abordarea problemei. Numai că astăzi, la scară globală, nu există acele intrumente şi instituţii care să facă ceea ce au făcut statele din Europa.
De altfel, în urmă cu câţiva ani de zile, într-o discuţie purtată într-un cadru mai larg, preşedintele Chirac făcuse o propunere pentru a crea, pe lângă ONU, un fel de Consiliu de Securitate Economico-Socială ca factor corector care să intervină pentru a îndrepta efectele negative ale pieţei. Iată o temă care a impus discuţii în zona politicăşi cea economică şi presupune, în continuare, dezbateri radicale.

Fidel Castro prezicea, în urmă cu câteva luni că 2008 va fi anul căderii, al recesiunii. În două cuvinte, el prezicea sfârşitul capitalismului. Sunteţi de aceeaşi părere?

Nu neapărat sfârşitul capitalismului. Dar aici e vorba despre o dezabatere mult mai largă, mai amplă şi fiecarea abordează fenomenul de pe poziţia sa. Ne aflăm însă faţă în faţă cu o criză majoră de sistem, care necesită măsuri radicale.

Ce n-a reuşit criza mondială rezolvă Parlamentul

n val de revendicări salariale a lovit ieri România după ce deputaţii au votat mărirea salariilor pentru profesori. Satisfacerea acestora ne-ar costa 5,6 miliarde euro şi o criză economică.

Aprobarea în Parlament a măririi salariilor profesorilor a atras revendicări similare din partea tuturor bugetarilor, dar şi a studenţilor. Cedarea la şantaj ne-ar costa 5,6 miliarde de euro şi ar putea crea o severă criză financiară.

Deşi sursele de finanţare sunt nesigure, 254 de deputaţi din tot atâţia prezenţi au spus „da“ ieri legii prin care salariile cadrelor didactice se majorează cu peste 50%, începând de la 1 octombrie a.c. Ieri, înaintea votului final, PSD a propus vot prin apel nominal, ştiind că nimeni nu va avea curajul, înainte de alegeri, să voteze „NU“. Votul favorabil a fost dat în unanimitate.

După anunţarea rezultatului, grupurile parlamentare s-au felicitat reciproc pentru adoptarea acestei legi. Peste cinci zile, legea va fi trimisă spre promulgare la preşedintele Băsescu, care o poate trimite Parlamentului înapoi spre reexaminare sau o poate supune analizei de constituţionalitate printr-un atac la CCR.

Ca reacţie la votul din Parlament, sindicaliştii din sectoarele bugetare avertizează că vor bloca
activitatea administraţiei publice timp de două luni dacă nu primesc şi ei o majorare similară celei obţinute ieri de profesori. Bugetarii de la mediu, finanţe, muncă, vamă, precum şi cei angajaţi în primării, Consilii Judeţene şi prefecturi au anunţat, ieri, că pregătesc proteste din luna octombrie dacă nu li se vor mări şi lor salariile cu 50%. Programul acţiunilor de protest va fi stabilit vineri, la Consiliul Unional al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX. Liderul sindical Vasile Marica spune că a transmis Guvernului cerinţa lor şi că, dacă nu vor obţine această majorare printr-o nouă lege, „va fi afectat timp de două luni tot ce înseamnă administraţie publică, şi sperăm că şi sistemul sanitar, pentru că şi personalul medical e nemulţumit“.

Imediat au reacţionat şi studenţii, care cer mărirea burselor până la nivelul salariului minim pe economie. Sub sloganul „Vrem să învăţăm mai bine, deci vrem burse şi cămine!“, aproximativ 60 de studenţi de la două uniuni studenţeşti s-au aşezat pe scaune în faţa ministerului şi au citit dintr-un ghid privind calitatea
învăţământului superior editat de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii. Astfel, ei şi-au început seria de pichetări „spontane“ pe care le vor organiza până în momentul în care li se rezolvă revendicările. „Vrem ca bursa să ne ajungă pentru a trăi decent. Ar trebui să fie cel puţin cât salariul minim pe economie“, spune Gabriel Petrea, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România.

Măsurile cu impact social, inclusiv privind salarizarea bugetarilor, „ar trebui amânate, pentru ca viitorul guvern să şi le asume, evitând astfel repetarea situaţiilor din anii electorali precedenţi, când legile cu tentă electorală nu au mai fost aplicate de noile guverne“, a declarat, ieri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Pe de altă parte, el consideră că rezolvarea problemei salarizării bugetare trebuie tratată unitar şi nu pe categorii, întrucât lasă loc la frustrări din partea celor care se consideră nedreptăţiţi. „Am primit chiar aseară semnale de la medici
şi asistenţi, care consideră că sunt o categorie mai defavorizată decât cei din învăţământ. Am mai avut interpelări pentru a discuta situaţia poliţiştilor.

Toate aceste probleme trebuie tratate unitar şi cel mai bine este să fie asumate de noul legislativ şi executiv“, a precizat Vosganian. Aplicarea noii iniţiative legislative, care creşte cu 50% salariile din învăţământ, ar consuma cât suma alocată investiţiilor în educaţie. Practic, toţi banii alocaţi pentru investiţii ar intra în buzunarul profesorilor, a conchis Vosganian.

Atac de 5,6 miliarde de euro
la vistierie

Potrivit unor surse guvernamentale, cheltuiala cu majorarea salariilor bugetarilor ar costa anul viitor circa 4% din PIB, adică 5,6 miliarde de euro. Astfel, cheltuielile totale ale statului cu salariile din sectorul bugetar s-ar duce la nu mai puţin de 10% din PIB, adică peste 14 miliarde de euro. Dacă se mai adaugă aici şi dublarea burselor studenţilor, am mai adăuga peste jumătate de miliard de euro (două miliarde de lei
).

Tariceanu cap in cap cu Barosso

upa intalnirea sa cu Presedintele Comisiei Europene, premierul Tariceanu (insotit de ministrul de Externe, Lazar Comanescu si de ministrul Justitiei, Catalin Predoiu) a sustinut o conferinta de presa la sediul Misiunii Romaniei pe langa Uniunea Europeana. Asteptarile jurnalistilor au fost inselate, asta daca cineva isi dorea comentarii asupra subiectului considerat a fi, inainte de vizita, drept principal in discutiile cu oficialul european: coruptia.
Conform prim-ministrului, subiectul nu ar fi fost abordat in cadrul reuniunii care, tot pentru a raspunde unor speculatii de presa, a fost definita inca de la inceput ca "un lucru obisnuit in cadrul intalnirilor bilaterale ale statelor membre cu Comisia Europeana". Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al Comisiei, Mark Gray, avea sa-l contrazica pe Calin Popescu Tariceanu in comunicatul oficial privind intalnirea la varf. Astfel, Gray declara ca, in cadrul intalnirii Barroso-Tariceanu, presedintele Comisiei "a subliniat angajamentul continuu al Comisiei de a lucra in parteneriat cu autoritatile romane si a incuraja Guvernul sa considere lupta impotriva coruptiei la nivel inalt drept o problema de importanta nationala". Pe cine sa credem: pe Tariceanu sau pe Barosso?
Problema energiilor poluante
Ce a fost discutat? In primul
rand, asa-numitul "pachet energetic schimbari climatice", problema Romaniei (ca si a multor alte state europene) fiind cum sa poata raspunde mai bine, coerent si fara costuri economice care sa ajunga sa fie platite direct sau indirect de contribuabil, la indeplinirea obiectivului fixat la nivelul UE, cel de reducere cu 20% pana in 2020 a nivelului de emisii poluante in atmosfera. Chiar daca Romania, in perioada 1990-2005, a redus cu 48% acest nivel datorita transformarilor cunoscute in structura industriala, un program viabil de renastere a industriei nationale va presupune implantarea a numeroase noi obiective care, toate, trebuie sa se supuna dezideratului european. Premierul roman a anuntat ca a discutat problema in sensul ca tara noastra va trebui sa beneficieze de un sistem de compensatii (pana in acest moment total nedefinit in afara nivelului intentiilor) pentru a nu fi penalizati in competitia cu tarile puternic industrializate, dat fiind ca plecam "de la un punct oarecum minim".
Agenda Lisabona si criza financiara
Al doilea punct de discutie a fost "Agenda Lisabona" si modul in care Romania (prima tara care a propus un plan national de reforma) isi va reorienta profilul industrial spre industriile de varf, de inalta tehnologie si producatoare de valoare adaugata foarte mare, dar si pentru revitalizarea cercetarii stiintifice si tehnologice.
Al treilea subiect a fost criza finan­ciara europeana, inaintea Summitului la care vor participa tarile europene membre in G-8, Barroso si Juncker, premierul roman apreciind ca nu sunt semnale de slabiciune a siste­mului financiar
in Romania. Aceasta cu toate ca, in mod evident, vor exista repercusiuni indirecte, manifestate de criza de lichiditati, scumpirea creditelor si majorarea dobanzilor.
Parerea premierului
Chiar daca pe agenda discutiilor nu a figurat mecanismul de cooperare si verificare ce va trebui sa prezinte un raport final in luna ianuarie sau februarie 2009, premierul a tinut sa faca doua observatii. Prima este ca, din punct de vedere politic, considera nu acum, in plin proces de monitorizare din partea Comisiei Europene, era momentul ca in Parlamentul Romaniei sa fie discutate celebrele amenda­mente, un demers pe care-l considera "cel putin inoportun". Pe de alta parte, Tariceanu a tinut sa reaminteasca faptul ca numirea procurorilor nu are un model unic la nivelul UE, iar in precedentele Rapoarte de tara ale Comisiei Europene s-a subliniat in numeroase randuri nevoia intaririi rolului efectiv al CSM. Context in care intalnirea de azi a ministrului Justitiei, Catalin Predoiu cu Comisarul Barrot va lamuri foarte multe alte aspecte si, foarte probabil, va intra in miezul problemelor, aducand lamuririle atat de necesare.

Patru motive pentru care nu se fac autostrăzi

România pare a fi ţara în care nimic nu se leagă în domeniul construirii de autostrăzi. Motivele: exproprierile, pretenţiile exagerate ale primarilor, banii puţini şi proiectele schimbate des.

Construirea unei autostrăzi durează în România între cinci şi opt ani, perioadă îndelungată, cauzată de dificultăţile cu care sunt făcute exproprierile, de pretenţiile exagerate ale administraţiilor locale, de schimbările mult prea dese de la nivelul conducerii Companiei de Autostrăzi şi de lipsa banilor. Proiectele sunt începute, apoi lăsate deoparte, ca urmare a inconsecvenţei Guvernului şi a Companiei de Autostrăzi, au apreciat ieri mai mulţi specialişti, participanţi la un seminar dedicat dezvoltării infrastructurii.

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, este deranjat de greutatea cu care se fac exproprierile şi se obţin avize. „Sunt obstacole reale, cum ar fi problema exproprierilor. La Parlament este un proiect de lege pentru simplificarea acestor proceduri.

Dacă acesta va fi aprobat nu vom mai avea teamă, după adoptarea hotărârii de guvern privitoare la o expropriere, să putem preda amplasamentul, fără a fi opriţi că suntem chemaţi în judecată“, spune Orban. Potrivit oficialilor de la firma
de proiectare şi consultanţă în domeniul drumurilor Search Corporation, această etapă a unui proiect durează între 6 şi 24 de luni.

Derularea integrală a unui proiect este de cinci-opt ani, mai spun aceştia. Cornel Marţincu, director general al companiei de proiectare drumuri IPTANA, opinează că, cel puţin în cazul centurii ocolitoare a Capitalei, valoarea lucrărilor va fi depăşită de cea a terenurilor care trebuie expropriate. „Acest proces este dificil în condiţiile în care majoritatea loturilor în România sunt înguste la şosea şi lungi, ceea ce duce la un număr mare de loturi de expropriat“, spune acesta. În plus
, o situaţie cadastrală la nivelul întregii ţări lipseşte. Ministrul Orban are de înfruntat şi problema avizelor necesare eliberării terenurilor de sarcini. „Există monopolul descărcărilor arheologice, deţinut în general de institutele de istorie. Ne creează probleme, au proceduri prea complicate care durează luni întregi“, spune ministrul.

Piedicile vin şi din partea autorităţilor locale. De cele mai multe ori, aflaţi în campanie de imagine, edilii pun condiţii imposibile. „La Cluj, spre exemplu, deşi arhitectul-şef al oraşului îşi dăduse acordul pentru două noduri rutiere pe centura est a oraşului, Consiliul Local a revenit şi a cerut trei noduri rutiere. Nu au vrut altfel să ne dea autorizaţiile de construire“, spune Ştefan Szobotka, director de comunicare al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Tot Szobotka dă şi exemplul centurii Braşov, unde, fiind în campanie electorală, primăria s-a apucat de capul ei să înceapă lucrări la porţiuni din centura ocolitoare a Braşovului, deşi se ştia că această centură, alături de alte patru centuri ocolitoare la profil de autostradă, este inclusă într-un program al Băncii Mondiale.

La Târgu-Mureş, primăria s-a apucat să construiască un cartier de locuinţe exact pe traseul viitoarei centuri ocolitoare a municipiului, mai spune acesta. Potrivit lui Valentin Stoica, vicepreşedinte Search Corporation, au fost întâlnite situaţii în care primăriile au cerut planuri de mutare a reţelelor de utilităţi (gaz, apă, canal, curent) la scara 1:1 (adică în mărime reală). O altă problemă este cea a inconsecvenţei guvernamentale şi a CNADNR. „Este o problemă a lipsei de continuitate. În opt ani, CNADNR a avut nouă directori, deseori fiecare director venind cu propria strategie. Schimbările au tras după sine renunţarea la proiecte“, spune Valentin Stoica. Acesta crede că soluţia este „adoptarea unui master plan de către Parlament, acceptat de clasa politică, care să fie fix pe cinci-şapte ani“.

Deşi nevoia de autostrăzi a fost şi este unanim acceptată de aproape toate guvernele, acestea nu prea s-au grăbit să finanţeze proiectele, iar asta este o altă problemă. Potrivit Search Corporation, nevoile anuale ale infrastructurii rutiere sunt de patru-cinci miliarde de euro
pe an. Două miliarde de euro ar urma să meargă către construirea de autostrăzi, un miliard de euro pentru repararea drumurilor naţionale, iar restul pentru întreţinere periodică. În 2008, an considerat de vârf în finanţarea autostrăzilor în România, CNADNR a primit de la buget 508 milioane de euro pentru autostrăzi, în condiţiile în care peste 400 de milioane de euro merg doar către firma Bechtel, care construieşte autostrada Transilvania. Sumele au fost mult mai mici anii trecuţi. În 2007 s-au acordat 292 de milioane de euro, iar un vârf a mai fost atins în 2005, când au fost date 192 de milioane de euro pentru construirea de autostrăzi.

Drumurile judeţene, vedeta fondurilor regionale

Drumurile de care se ocupă autorităţile locale vor înghiţi aproape un sfert din cele 4,4 miliarde de euro destinate dezvoltării regionale. Autorităţile locale au depus într-un an proiecte cu o valoare aproape dublă faţă de alocările pe şapte ani. România are la dispoziţie, în perioada 2007-2013, pentru îmbunătăţirea infrastructurii regionale de transport
, peste 876 de milioane de euro. La un an de la lansarea Programului Operaţional Regional (POR), oficialii Ministerului Dezvoltării au prezentat o situaţie a proiectelor depuse.

Potrivit datelor, aproape 1,5 miliarde de euro însumează proiectele depuse pentru realizarea sau dezvoltarea infrastructurii judeţene. „Majoritatea proiectelor au în vedere fondurile destinate construcţiei de drumuri judeţene. Oricum, a fost depăşit cu mult bugetul pe toţi cei şapte ani“, a spus Gabriel Friptu, directorul general al Autorităţii de Management pentru POR. Regiunile N-E, S-V şi S-E au depus cele mai multe proiecte şi pe 16 octombrie se va suspenda procesul de depunere a proiectelor de infrastructură de transport.

Orfanii mor de foame, iar asistenţii maternali cheltuiesc banii pe mici şi bere

n copil de patru ani a fost maltratat şi în final ucis cu brutalitate de o asistentă maternală în Bistriţa-Năsăud. Se pare că a fost necesar un sacrificiu uman pentru ca Inspecţia Socială din cadrul Ministerului Muncii să demareze o serie de controale la Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) de la nivelul întregii ţări şi să verifice peste 2.000 de dosare
ale asistenţilor maternali. Rezultatele controalelor au fost înspăimântătoare.
Unii asistenţi maternali cheltuiesc banii primiţi de la stat pe băuturi alcoolice, îşi întreţin familia şi uită de acel orfan pe care ar trebui să-l îngrijescă. Unul din cele mai şocante cazuri a fost al unui copil din Buzău care era subnutrit, în timp ce asistentul maternal deconta facturi pentru kilograme
întregi de carne de pui, cârnaţi şi guşă de porc.
Controlul Inspecţiei Sociale a scos la iveală grave nereguli. Conform inspectorului de stat Maria Muga, echipele de control au depistat nenumărate cazuri de copii murdari sau îmbrăcaţi prost. De asemenea, în unele cazuri s-a descoperit că aceştia erau lăsaţi în grija copiilor minori ale asistentului maternal sau a altor membri ai familiei, care erau bolnavi. Conform Mariei Muga, cea mai gravă situaţie privind respectarea unor norme minime de igienă este în judeţul Galaţi. Mai mult, Inspecţia Socială a descoperit că direcţiile de protecţie a copilului
au decontat asistenţilor maternali sume ce fuseseră cheltuite pentru cumpărarea de băuturi alcoolice sau pentru întreţinerea întregii familii. "Pentru un copil de opt luni am găsit, în sectorul 6 din Bucureşti, decontări de cocktail de fructe, mici, bere şi alte produse alimentare
. Pentru un copil care s-a găsit subnutrit la Buzău, ce facturi deconta asistenul maternal m-am îngrozit. Câte 6 kilograme de carne de pui, cârnaţi, guşă de porc, iar copilul era subnutrit", a afirmat Maria Muga. Conform acesteia, în foarte multe judeţe, asistenţii maternali au făcut din asistarea copiilor un mod de întreţinere financiară a propriei familii şi mai puţin unul de îngrijire a copiilor. Pe de altă parte, autorităţile locale au descoperit situaţii în care asistenţii maternali nu au primit alocaţiile de hrană, rechizite, haine sau jucării pentru copii.

Apocalipsa financiară: Europenii, tentaţi să economisească. BVB, cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani

iza financiară mondială afectează sectorul comercial. Bursele cad una după alta, iar consumatorii au tendinţa să economisească. Îngrijoraţi de veştile proaste de la bănci şi burse, potenţialii cumpărători renunţă la achiziţiile de care se pot lipsi, preferând să-şi pună deoparte venitul. Astfel, vânzările produselor scad, producţia se reduce, iar criza se amplifică. Şi economia românească e afectată de criză. Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, marţi, cele mai mari pierderi de după 1998.

Europenii încep să-şi piardă încrederea în evoluţia economiei mondiale şi mai ales a propriilor venituri. Potrivit unui sondaj, consumatorii britanici sunt tot mai pesimişti şi tentaţi, mai degrabă, de economii decât de cumpărături, mai ales că unii au simţit deja pe pielea lor efectele crizei.

Economiile sunt la ordinea zilei şi la Paris, chiar dacă Săptămâna Modei ar trebui, în mod normal, să le îndemne pe femei la cumpărături.

Nici declaraţiile experţilor francezi nu sunt încurajatoare. Doar guvernul se străduieşte să le redea cetăţenilor optimismul şi încrederea.

În ciuda asigurărilor date de experţi, banca franco-belgiană Dexia a fost salvată doar prin intervenţia guvernelor de la Paris şi Bruxelles. Alte instituţii bancare
majore din Germania, Italia şi Marea Britanie au şi ele probleme grave. Comisia Europeană examinează noi măsuri pentru susţinerea sistemului financiar, dar exclude, cel puţin deocamdată, un plan general de salvare similar celui din Statele Unite.

Scade consumul, cresc pagubele. Bursa de la Bucureşti, cele mai mari pierderi din ultimii 10 ani

Efectele crizei mondiale s-au resimţit puternic şi la Bucureşti, unde Bursa de Valori şi-a încheiat, marţi, "cel mai dezastruos trimestru începând cu 1998", anunţă Financiarul. Primele 10 companii
româneşti au înregistrat pierderi de 35% faţă de luna iunie.

Al treilea trimestru din 2008 a marcat alte două episoade nefaste în istoria Bursei românesti: cea mai mare scădere din istoria SIF -46% si cea mai lungă serie negativă a BVB - trei trimestre consecutive, informează Financiarul.

Majoritatea indicilor BVB s-au prăbuşit, marţi, cu peste patru procente, după ce Bursa de la New York s-a confruntat cu cel mai mare colaps din ultimii 20 de ani. Petrom şi BRD, cele mai mari companii româneşti listate, au căzut cu 5%-6%, în timp ce unele dintre SIF-uri au pierdut până la 7%.

Planul lui Bush, speranţa investitorilor: Wall Street se redresează

Senatul american se va pronunţa, miercuri, asupra unei versiuni revizuite a planului de salvare a sectorului financiar, respins luni de Camera Reprezentanţilor. Noile speranţe de adoptare rapidă a planului au relansat bursa de pe Wall Street, care a înregistrat, marţi, creşteri importante.

Bursa de la New York a crescut cu 4,68 de procente, fără să recupereze pierderile din ajun. Creşteri pe linie s-au consemnat şi la bursele din Europa, America de Sud şi Asia. Preşedintele George Bush a promis să continue eforturile pentru adoptarea planului de salvare a sistemului bancar, prin alocarea unor fonduri bugetare de 700 milioane de dolari
.

Chiar dacă va fi aprobat de Senat, planul de salvare ar putea întâmpina, din nou, rezistenţă în Camera
Reprezentanţilor. Toţi membrii acesteia îşi vor pune mandatele în joc în alegerile din noiembrie şi se tem că alegătorii nu vor fi de acord cu votul lor într-o problemă atât de delicată. Cei mai indisciplinaţi au fost chiar deputaţii republicani, ceea ce dovedeşte, potrivit analiştilor, că, la finalul mandatului, Bush nu-şi mai poate controla propriul partid. Comentatorii de dreapta, apropiaţi de partidul republican, nu ezită să califice planul Administraţiei drept "socialist". Ei susţin că statul nu trebuie să risipească banul
public pentru salvarea băncilor cu pierderi, care nu trebuie să aibă altă opţiune decât falimentul.

Cu ochii pe SUA. Senatul american va vota din nou planul administraţiei Bush

tenţia întregii lumi este îndreptată către Washington. Niciodată America nu a mai fost atât de divizată în timpul unei crize. Acum Wall Street-ul este, inamicul public numărul unu. Americanul de rând vede în planul de redresare economică un complot împotriva sa. Miercuri este rândul Senatului să discute planul, revizuit şi adăugit. Aceasta nouă variantă conţine, printre altele, posibilitatea de a mări cifra de asigurare, garantată de stat, a depozitelor bancare
. Esenţa proiectului de salvare a rămas, însă, aceeaşi - cheltuirea a 700 de miliarde de dolari
cumpărarea creditelor neperformante ale băncilor.

Din cauza sărbătorii noului an evreiesc senatorii se vor întruni târziu, după apusul soarelui, mult după ce se închid bursele.

Un vot negativ în Senat ar pune capăt planului Bush. Unul pozitiv ar garanta, însă, noi proteste de stradă.

Pieţele bursiere internaţionale şi-au revenit, după scăderile din ultimele zile. Cotele înregistrate sunt o urmare a optimismului în aşteptarea unui vot favorabil al Senatului american. Chiar şi bursele din SUA sunt în revenire după panica din ultimele zile.

Mame fără frontiere

nele femei din localităţile de graniţă din Delta Dunării îşi aduc copiii pe lume în Ucraina. Motivul: în caz de urgenţă, spitalul „de la ruşi“ e mai la îndemână.

În 1985, presa sovietică publica o poveste care, retrasată peste ani, defineşte un spaţiu şi pe oamenii ce-şi duc veacul pe aici. „Să fii sănătos, Daniel!“, îi urau publicaţiile din Ucraina acelor vremuri unui băieţel de 10 ani din România, salvat numai după ce fusese trecut, cu barca, la ucraineni. Peste 20 de ani, băieţelul din poveste avea să refacă drumul către spitalul unde a fost operat, de data asta bărbat în toată firea şi responsabil, ducându-şi nevasta să nască „la ruşi“.

Oamenii din Chilia Veche sau Periprava ştiu de când sunt ei prin părţile alea că, dacă-i vorba despre naşteri sau despre orice gen de urgenţă medicală, hotarul şi piedica diplomatică dintre cele două ţări devin o întindere de apă ca oricare alta. Chiar şi acum, când aici e graniţa Uniunii Europene. Şi nici nu prea contează că, din 2004, aici s-a deschis o clinică dotată de Fundaţia „Principesa Margareta“, unde doctorul din sat se gospodăreşte cât îi stă în putinţă. Cazurile care nu pot aştepta şalupa de la Tulcea, inclusiv naşterile cu complicaţii, sunt trimise cu barca, peste graniţă. Aşa ajung copiii
românilor din Deltă să fie aduşi pe lume „la ruşi“, cum le zic localnicii vecinilor de peste apă.

Probabil că atunci când s-a îmbolnăvit, în copilărie, numitul Daniel Gurienco, locuitor al localităţii de frontieră Chilia Veche, nu şi-a imaginat vreo clipă ce va urma. În 1985, Daniel îşi serba împlinirea frumoasei vârste de 10 ani cu dureri abdominale crunte, într-un spital ucrainean. Medicii ruşi i-au adus cadouri cu nemiluita, a fost frumos, mai ceva ca în sânul familiei, la Chilia-n port. În urma acestei călătorii forţate, în scopuri medicale, Daniel Gurienco s-a ales cu trei cicatrice pe abdomen, de la operaţii, şi cu mândria de a fi, probabil, singurul locuitor din Delta Dunării care se poate lăuda că a fost vizitat de ambasadori când se afla pe patul de spital. „Meritul“ lui: s-a îmbolnăvit de apendicită şi a fost transportat de grăniceri pe malul ucrainean pentru a fi operat. În Deltă nu exista pe atunci vreo posibilitate să fie dus la un spital românesc în timp util. Aşa a devenit Daniel Gurienco pacientul preferat al Uniunii Sovietice.

Caz de prima pagină

„Dacă rămâneam în România, muream“, spune Daniel Gurienco azi. Boala l-a supt de ajunsese o mână de băiat, cu puţin peste 20 de kilograme
. Cam asta îşi aminteşte Daniel despre ziua în care l-a urcat maică-sa în barca grănicerilor şi l-a dus peste apă, la „fraţii din URSS“. Acolo a stat patru luni. Timp berechet cât să rămână în istoria medicală sovietică drept „cazul băieţelului care ar fi murit dacă URSS nu i-ar fi întins o mână de ajutor“.

Publicaţia „Uniunea Sovietică“ - ce era distribuită şi în Republica Socialistă România - şi-a ţinut la curent cititorii fideli cu fiecare etapă a itinerarului apendicelui perforat al tânărului Daniel Gurienco: de la Chilia, sovieticii l-au dus cu ambulanţa la Odessa, de la Odessa, cu elicopterul la Kiev. Acolo a fost operat de un doctor care şi-a făcut cruce când a văzut până unde a ajuns Daniel cu apendicita lui cu tot. Medicul
i-a spus că nu a mai văzut niciodată un caz ca ăsta în toate locurile în care a lucrat. Asta incluzând şi războiul din Vietnam.

O vizită de vază

Ruşii l-au „tăiat“ o dată la Chilia Nouă, a doua oară la Odessa, a treia oară la Kiev. În rest, se purtau de parcă era copilul lor. Alerga prin spital, îi dădeau maşinuţe, binoclu, de toate. „S-au străduit să mă salveze! N-o să uit niciodată. Eram şi primul
caz de copil care a fost trecut la ruşi până atunci! Şi veneau zi de zi ziarişti la mine şi scriau cum am ajuns până la Kiev din România, pentru o apendicită. Am teancuri de reviste acasă de acolo, în care scriau «Să fii sănătos, Daniel!». A venit să mă vadă şi ambasadorul României de la Kiev. Şi n-a trebuit să plătesc mai nimic. A împrumutat mama bani de la ambasador, că nu venise pregătită să stea atât de mult“, povesteşte Daniel.

Aşteptat cu alai

Când băiatul s-a mai întremat, autorităţile sovietice l-au condus cu mare fast, nu ca pe un lipovean amărât care a fost dus din disperare cu barca peste Dunăre. Ci ca pe un VIP în toată regula: a venit cu „protocol“, pe ruta Kiev- Odessa-Chilia Nouă, cu elicopter şi maşină a grănicerilor. „Au venit toţi să-şi ia la revedere de la mine, aici ne-au aşteptat ruşii la ponton. La malul românesc mă aştepta toată clasa, nu aşa, oricum!“, încheie Daniel.

Şi prima parte a povestirii se sfârşeşte brusc. După 20 de ani, s-a întors în Ucraina ca soţia lui să nască. Aici i-a reîntâlnit pe medicii care l-au operat prima dată. Şi s-au îmbrăţişat.

SCHIMB

Orezul cu sare şi o naştere transfrontalieră

Daniel Gurienco are acum 33 de ani şi, în urmă cu trei ani, s-a întors la spitalul din vecini, când a trebuit să treacă graniţa cu Anişoara, nevasta sa, ca s-o aducă pe lume pe Gabi, mezina familiei.

Când a venit Gabi pe lume, satul era în ceea ce Daniel numeşte „criză de doctori“. Nu că ar fi dat vreodată satul pe-afară de cadre medicale. „Dar domnul doctor de-abia venise, îşi lăsase bagajele şi, pe la 19 şi ceva, a intrat nevastă-mea în criză. Am sunat asistenta imediat, a venit. Salvarea nu putea să vină că nu erau încă ambulanţele astea moderne. Aşa că am zis că mergem la ruşi!“, îşi aminteşte tatăl. „Am luat şalupa, am acostat, nu am coborât pe mal, pentru că legea spune că nu ai voie să cobori. Ne-au luat datele, am stat vreun sfert de oră-20 de minute până au venit doctorii lor cu ambulanţa, au luat actele
, datele şi, după vreo oră, au plecat spre spital“, spune Daniel. Toate bune şi frumoase, explică tatăl.

O naştere cu probleme

Pentru Anişoara, naşterea în Ucraina nu a fost chiar o poveste cu ambasadori şi alinturi. Chiar dacă este soţia pacientului-erou de primă pagină de acum 23 de ani, se pare că ucrainenii i-au aplicat un tratament ceva mai „special“. „A fost groaznic. Eram să mor. Când am acostat, doctorii au venit şi vorbeau în rusă. Credeau că nu înţeleg. Dar primele cuvinte pe care mi le-au spus au fost dacă am bani la mine să plătesc. Le-am zis că se duce soţul înapoi să aducă bani. Şi cu foarte mare greutate au acceptat“, spune femeia. În spital a mâncat orez cu sare, „caşă“, ceva tradiţional. Nu i-a plăcut deloc. Iar la naştere au băgat-o într-o cameră foarte rece, cu geamuri sparte. „Şi acum am un picior mai gros decât celălalt, pentru că nu mi s-a scurs tot cheagul de sânge şi s-a deplasat spre picior. Serviciile de acolo au fost groaznice, toată lumea s-a comportat cu noi ca şi cu nişte câini când au auzit că suntem din România“, povesteşte femeia.

„Tratamentul“ aplicat de ucraineni Anişoarei are, din câte se pare, o explicaţie: o altă româncă, adusă să nască cu o săptămână înainte peste graniţă, refuzase să plătească spitalizarea. Daniel Gurienco, pe atunci lucrător la Poliţia de Frontieră, îşi aminteşte situaţia. Soţul femeii respective le-ar fi zis poliţiştilor de frontieră: „Voi aţi adus-o, voi să plătiţi“. Au pus toţi mână de la mână, au plătit şi au plecat, cu toată ruşinea.

Pe Gabi o mai cheamă şi Tania

Ca orice mamă respectabilă, Anişoara Gurienco este o doamnă cu multe griji. Una dintre ele e că a născut-o pe mezina familiei „la ruşi“ şi se gândeşte că poate, peste ani, asta îi va dăuna fetiţei. „Ea are acte pe România, dar s-a născut acolo. Dacă în viitor, când va creşte fetiţa mea, se va găsi un tâmpit şi-o va lua la întrebări: «Bă, te-ai născut acolo, ce-ai făcut, cum ai trecut?»“, spune Anişoara. Gabi s-a născut de Sfânta Tatiana, o sărbătoare pentru ucraineni. Doctorii au rugat-o pe Anişoara: „Te rog frumos, pui numele românesc, dar pune-l şi pe ăsta, Tatiana“. Femeii nu i-a plăcut, dar a rămas, ca mulţumire să-i dea şi un nume rusesc. Aşa că pe Gabi o mai cheamă şi Tania.

Un spital invizibil

Daniel Gurienco crede că toate s-ar rezolva şi nimeni nu i-ar mai deranja în toiul nopţii pe ucraineni dacă s-ar construi un dispensar mai acătării de partea românească. „Proiect de dispensar mare este, trebuia să fie construit înainte de ’89 peste drum de Poliţia de Frontieră. Erau turnaţi şi stâlpii de rezistenţă. Dar au cărat oamenii la fier vechi, au distrus cum s-a distrus peste tot în ţară“, spune Daniel.

Cât despre partea ucraineană, dincolo de graniţă se întinde semeţ şi orgolios nevoie-mare Kilia (Chilia Nouă), un oraş în toată regula, cu spital şi drumuri către alte zone. Aşa că ucrainenii nu prea au motiv să ceară ajutor în satele româneşti de la frontieră. Singurele dăţi când au fost văzuţi trecând de partea românească a fost când s-au îmbătat şi au venit să râdă de pe malul românesc către casă.

Romanii, campioni europeni la taxe si impozite

» Romania are 798 de taxe independente de Codul fiscal, care anuleaza efectul pozitiv ale cotei unice.

» Bursa si brokerii sunt taxati salbatic de arbitrul pietei, care cere cota procentuala din tranzactii, venituri, listari si active.

» Fiscul are taxa pentru a da lamuriri despre propriul Cod.

Romania poate intra in Cartea Recordurilor pentru ca detine cea mai stufoasa povara fiscala din lume, cu cel putin 798 de taxe impuse prin reglementari. Cifra este provizorie, spune Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), deoarece nu s-a incheiat socoteala tuturor taxelor impuse in Romania. Totusi, suma taxelor tripleaza estimarea initiala a ministrului Finantelor, Varujan Vosganian, care numarase 278 de taxe ascunse. Piata de capital, de exemplu, este taxata cu cea mai mare salbaticie de arbitrul sau, prin comisioane multiple si consistente, spune Dan Paul, reprezentantul comunitatii brokerilor. Culmea e ca Fiscul insusi are propriile taxe paralele cu Codul pe care-l gestioneaza.



Practic fiecare stampila pusa de o institutie publica sau privata se plateste, avertizeaza Mihai Ionescu, seful ANEIR. Oamenii de afaceri nu vorbesc aici de taxele reglementate de Codul fiscal, cu care nu au nici o treaba, ci de asa-numita parafiscalitate, concept inca nedefinit.
"Abundenta taxelor care nu sunt cuprinse in Codul fiscal anuleaza efectul pozitiv al cotei unice, creste povara fiscala si complica viata
contribuabilului", spune avocatul Gabriel Biris.


ANEIR a cerut Finantelor nu doar un inventar al parafiscalitatii, ci si incasarea taxelor la bugetul de stat consolidat, daca e vorba de autoritati locale sau agentii ale statului. In plus
, ANEIR cere instituirea obligativitatii unui control al aplicarii taxelor de catre Curtea de Conturi si salarizarea angajatilor institutiilor care au taxe la nivelul functionarilor publici. Ionescu spune ca s-au creat o serie de institutii "monopol", care sunt tinute in viata pentru ca iti pun o stampila de care nici n-ai nevoie uneori. "Jumatate din cele 798 de taxe nu-si au rostul, sunt exagerate si urca preturile, deoarece firmele sunt obligate sa le includa aceste cheltuieli in pret", spune presedintele ANEIR. Ionescu spune ca, dupa inventarierea taxelor, reducerea lor si includerea banilor colectati in bugetul de stat consolidat, exista surse care pot completa o eventuala nevoie de bani.
"ANEIR a cerut bancii centrale sa impoziteze tranzactiile valutare overnight (pe termen scurt) pe care le fac, in special, investitorii straini. Vine speculantul, joaca la vedere, castiga si nu plateste impozit, insa exercita o presiune masiva asupra cursului", spune Ionescu.

Bursa, taxata salbatic
Piata de capital, de exemplu, este sufocata nu de numarul taxelor parafiscale, ci de marimea lor, si asa se explica de ce a crescut lent, spune Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor. "Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), arbitrul pietei de capital, ia comisioane enorme, descurajeaza tranzactiile, listarile si da o socoteala formala Parlamentului pentru modul cum isi cheltuieste veniturile", spune Dan Paul. CNVM ia o taxa de 0,08% din valoarea fiecariei tranzactii de cumparare, inhiband investitorii, taxeaza 1% din veniturile firmelor de brokeraj si ale bursei si primeste un comison de 0,1% din activele fondurilor de investitii. "Chiar si la cursurile de perfectionare pe care le organizam, CNVM cere o taxa de 30% din costul cursului, fara sa fie partener cu noi", spune Paul. Brokerii cer sa se renunte la comisioane calculate procentual si sa se stabileasca niste taxe fixe, dupa modelul german.
Autoritatea fiscala (ANAF) insasi are propriile sale taxe parafiscale. Astfel, pentru eliberarea unei solutii fiscale individuale, care nu face altceva decat sa lamureasca o ambiguitate a Codului fiscal, ANAF cere o mie de euro. "Firmele platesc, deoarece un asemenea certificat este util atunci cand organele fiscale vin in control si au alta intepretare a textului din Cod", a explicat Delia Catarama, secretar general al IFA Romania.


Tot Fiscul cere pentru emiterea acordului de pret in avans cate 20.000 de euro companiilor mari si cate 10.000 de euro firmelor mici si mijlocii.
Taxele independente de Codul fiscal irita exportatorii pentru ca maresc costurile produselor romanesti si le fac mai putin competitive cu cele din import. Taxele se suprapun impozitelor clasice, directe si indirecte, si creeaza inflatie.
"De aia e mai ieftin castravetele din Germania, pentru ca pe castravetele produs
in Romania stau 768 de taxe", spune Ionescu
Vosganian a promis ca pana la sfarsitul lunii mai va aparea Registrul Fiscal Roman, care va cuprinde tot sistemul de taxe si impozite.


PARAFISCALITATE
Francezii numesc parafiscalitate ansamblul taxelor si comisioanelor pe care firmele sau cetatenii sunt obligati sa le achite, care nu sunt considerate impozite, deoarece sustin oganisme autonome. Abonamentul TV, taxa pentru participare la o licitatie, licenta de transport data de RAR, emiterea diplomei de studii sunt taxe obligatorii, pe care contribuabilii, cetateni sau firme
, nu le pot evita.

Vai de tandemurile noastre

Ce pacat ca n-a fost sa fie Vanghelie! Spectacolul ar fi fost total. Oricum, o speranta ca ne vom distrain campanie
mai exista, din moment ce primarul de la 5 a anuntat solemn ca va face tandem cu "Cristi" Diaconescu. Diplomatul fin si inventatorul vanghelioanelor, brat la brat impartind carnati, mici si bere in Parcul Izvor maselor largi populare de Pasti, 1 Mai, Ziua Sodistului sau te miri ce sarbatoare mai gaseste presedintele PSD-Bucuresti prin calendar, asta da poza de familie!

Din nefericire pentru bucuresteni, de ieri au pierdut ocazia de a vota un autointitulat specialist in infrastructura, ca Miron Mitrea. E de urmarit cum o vor suci acum strategii pesedisti. Au promis un primar care s-ar fi priceput la gropi si au iesit cu un candidat leit Geoana-2004. Chiar, Diaconescu o sti in ce sector e comuna Magurele? Dupa cat parea de nefericit cand a fost supus la votul Comitetului Executiv, probabil asta era ultima lui problema. Toata imaginea lui de politician cu fata europeana, de mare speranta a schimbarii la fata a partidului, va intra in malaxorul adversarilor din afara si interiorul PSD.
Adrian Nastase isi freaca palmele: "L-am aranjat si pe-asta!"
Apropo, daca tot i-a rezolvat Curtea Constitutionala socoteala cu Justitia, de ce nu s-o fi aruncat in lupta? Experienta are, ca doar a strunit tara patru ani de la Palatul Victoria. Rezultate are, ca doar pesedistii spun ca au avut cea mai performanta guvernare post-decembrista intre 2001 si 2004. Cu asemenea background, cum i s-ar fi putut opune Diaconescu, Mitrea, Oprescu sau Vanghelie? Nu care cumva sta la panda in partid? Ca doar nu i-a fost rusine sa se bata cu cei patru, cum i-a fost de Ion Iliescu la Congresul din 2005! Sau ca odata ajuns la Primaria Bucurestiilor ar fi fost obligat sa dea in vileag matrapazlacurile din mandatele lui Basescu si Videanu.
Lasand gluma la o parte, cand te uiti ce oameni propun partidele, de la stanga la dreapta, de la Oltenita la Dorohoi via Capitala, iti vine sa-ti pui mainile in cap. Bunaoara, Theodor Stolojan nu s-a putut abtine, pe scena Salii Palatului, sa nu bage refrenul de doi bani cu intinerirea clasei politice. Cat de tare il bateau reflectoarele in ochi de nu vedea nici pana in primul rand?
Sa ne uitam putin pe tandemurile candidat la presedintia Consiliului Judeten-candidat la primaria resedintei de judet, mult laudate de Gheorghe Flutur, cu care vrea sa fericeasca si sa innoiasca PD-L administratiile locale. De exemplu la Dolj, ce gasim? Tandemul Radu Berceanu-Antonie Solomon. Uau, sigur juvetii ard de nerabdare sa voteze un nou mod de a-i conduce! Dar nici vecinii din Olt nu au motive sa se planga, PD-L le aduce drept jertfa pe Octavian Popescu (fost si viitor prefect, ca sa-l parafrazam pe un celebru politician interbelic) si pe primarul in functie Darius Valcov, mai cunoscut ca sotul Laviniei Sandru.
Asa da innoire! Nici cuplul de la Arad nu e de lepadat. Care aradean n-ar avea incredere in Nicolae Iotcu si Gheorghe Falca? Cam asa se prezinta situatia in toate judetele. Nu doar la PD-L. E suficient sa te gandesti la Mazare si Constantinescu de la Constanta ca sa vezi ca si la PSD e la fel. Bineinteles ca nici PNL sau UDMR nu ies din front, cu mica diferenta ca, fiind la guvernare, isi trimit ministrii sa candideze in teritoriu. In cateva zile o sa aflam si "tandemurile" lor.
Este curios ce a apucat cele mai bine plasate partide in sondaje sa scoata la inaintare notiunea de tandem. Experienta recenta arata ca mai mereu au fost o idee proasta. Sa ne amintim numai ce succes a avut tandemul Nastase (presedinte) - Geoana (premier) sau cum s-a ales praful de perechea Basescu-Tariceanu.
Totusi, exista o explicatie. Sub numele de tandem partidele noastre incearca sa ascunda nemuritoarea rotire a cadrelor. De cine? Trist, dar adevarat: chiar de electorat.

Guten Tag, Herr Auschwitz!

omnule Auschwitz, vad ca aratati foarte bine si nu dati niciun semn ca ati vrea sa ne parasiti curånd. Sincer sa fiu, sunt uluit sa va vad sanatos
tun si mai tånar ca oricånd. Am facut niste cercetari in sensul asta, månat de curiozitate, sa vad ce resurse secrete aveti, sa constat ce va anima. N-am descoperit nimic, dar, in schimb, am aflat ca aveti extrem de multi adepti, o intreaga oaste paramilitara. Este uimitor sa gasesc ca oameni de buna credinta, despre care credeam ca sunt pro-americani sau, in cel mai rau caz, filoenglezi sau francofili, va venereaza numele.
l l l
Nu ma credeti? De pilda, Obergruppenführerul Mircea Mihaies, comisar sef adjunct la cultura nationala, a deliberat de curånd cu privire la niste anarhisti, intr-un sens care mi-a adus automat aminte de filozofia dumneavoastra. A zis ca „tembelii din presa varsa lacrimi de crocodil de mila «anarhistilor» germani pe care vamesii nu i-au lasat, la granita cu Bulgaria, sa intre în tara. Pai, e posibil asa ceva?! Daca oamenii vor sa vina sa ne sparga geamurile, sa ne împroaste zidurile caselor cu vopsea rosie, îmbi
bati în ura de clasa a barbosilor Marx, Engels si Lenin, n-au decât sa vina!“ Un asemenea domn care exporta cultura saluta in sinea lui masurile pe care le-ati luat de curånd impotriva lui Claudiu Crulic, cånd l-ati exterminat la o posta de lagarul care v-a facut celebru. Ca si Gruppenführer-ul Puiu Hasotti, a carui deviza vizavi de anarhisti si infractori este „mai bine sa facem o eventuala nedreptate decât sa îngaduim o clara dezordine“. L-am auzit inclusiv pe Ion Cristoiu punånd inaintea numelui lui Crulic nu cuvåntul „om“, ci eticheta „infractor“.

Vedeti, in Romånia si Polonia secera si ciocanul tatuate in inimile vechilor comunisti, inca prezenti in insarcinarile publice, s-au infratit de mult cu svastica Reich-ului. Faptul ca gardienii dumneavoastra polonezi au fost in stare
sa-l lase pe nefericitul Crulic sa crape de foame intr-o puscarie din Cracovia demonstreaza cåt de puternic sunteti inca, domnule Auschwitz, pe meleagurile noastre. Faptul ca Ioan Preda, consulul Romåniei la Varsovia, n-a raspuns in niciun fel la scrisorile bietului Crulic imi arata cåt de prezent sunteti, domnule Auschwitz, in diplomatia polono-romåna. Faptul ca Mirota Wladislaw Zenon, consulul onorific al Romåniei la Katovice, oras aflat långa Cracovia, n-a facut nimic pentru a impiedica exterminarea lui Crulic imi vadeste ca sunteti aproape nemuritor, domnule Auschwitz.

Te uita cioroienii cum se duc

Din declaratia patetica de adio a domnului Cioroianu o propozitie m-a ingrijorat la culme: ”Imi voi inceta activitatea la Ministerul de Externe de la sfirsitul acestei zile de lucru”. Va dati seama ca omul asta a muncit, cum numai el stie s-o faca, pina in ultima secunda?! Oare pe ce documente
o mai fi pus apostila cu “yes, yes, of course”? Si mai am o nedumerire: cum a reusit sa-si scrie demisia avind degetul mare de la mina dreapta intepenit in sus?

Sarcina lui Tariceanu de a gasi inlocuitor pentru istoricul care a scris pagini intregi in istoria gafelor diplomatice e de-a dreptul ingrata.

Mai sunt sapte luni de mandat in care cel ce va veni pe scaunul
de unde a zburat Cioroianu ar trebui sa demonstreze ca intelege un lucru elementar: prioritatile MAE se schimba. Din vechiul cimitir de dinozauri transformat in cuib al pilosilor, Externele ar trebui sa devina acum institutia eficienta care sa apere drepturile celor trei sau patru milioane de romani traitori in strainatate.

Cazul Crulic ne-a demonstrat ca suntem la fel de ai nimanui si aiurea, nu doar in Romania. Umilinta cozilor nesfirsite de la portile ambasadelor straine din Bucuresti de pe vremea vizelor se multiplica acum in alte cozi ale nepasarii, la portile consulatelor romanesti. Va aduceti aminte cum ne-am indignat cu totii in cazul Teo Peter. Vom trai oare ziua in care un intreg sistem se va mobiliza pentru a salva un cetatean roman, indiferent de problema pe care o are, asa cum au facut-o americanii?

Primaria Capitalei, o piatra de bordura legata de gat

In privinta alegerilor locale, mai ales pentru Bucuresti, asistam la o premiera: stradania de a nu fi primar! Enigma e lesne de descifrat. Dupa integrarea in UE, de cand fondurile structurale sunt mult mai atent monitorizate, politica la varf nu mai inseamna furt nesimtit din buget, contracte stupide pentru imbogatirea clientelei politice, ci mai degraba profesionalism, talent, daruire si munca! Pai, dumneavoastra credeti ca se gaseste vreun nebun sa-si doreasca propriul sacrificiu? Nu... baietii destepti se-nghesuie la posturile de presedinti de consiliu judetean, unde banii sunt la fel, dar atentia „fratelui mai mare”, mult diminuata. In Bucuresti e belea. Traficul se afla intr-un impas teribil, mediul ambiant e compromis, retrocedarile imobiliare sunt nerezolvabile, intrucat au luat „rechinii” tot, iar edilii nostri, in afara de borduri, nu prea mai produc nimic atractiv pentru o capitala europeana. Asadar, ce s-o mai lungim, nu-si doreste nimeni Primaria Bucurestiului. Daca era invers, atunci PD-L, in loc sa se afiseze cu activistul de partid comunist cu limbaj de militian si privire de Saint-Bernard, ar fi adus un specialist in urba nism, cu vreun master in ecologie sau doctorat in infrastructuri, tanar, scolit pe afara. Cu sprijinul brandului politic, ar fi castigat detasat, mai ales ca aveau exemplul „independentei” Macovei. PSD-ul, daca ar fi dorit macar sa faca o figura frumoasa, nu incerca sa ne seduca cu „nea manivela”, un ins absolut necarismatic, arogant, banuit de coruptie si cu zero priza la public. Schimbarea pe ultima suta cu numirea singurului politician cu framantari spirituale, Cristian Diaconescu, nu are ca scop decat uzarea si ruinarea unui rival pentru conducerea partidului. PNL pare ca-si doreste puterea cu orice pret, indiferent daca are sau nu competente in gestiune. „Menestrelul” cu lamaita de incepator pe permisul auto pare a fi din peisaj, dar, dupa tarasenia cu accidentul, nu-i vad pe bucuresteni inghesuindu-se la vot! Sigur, pentru politicienii fara un partid puternic, campania
electorala e prilej de notorietate, dar atat! Doamne fereste sa-i convinga la vot. Concluzia e seaca si trista. Capitala a ajuns, dintr-o locomotiva electorala (vezi traseul marinarului), un bolovan sau mai degraba o piatra de bordura atarnata la gatul oricarui partid politic.

Candidatul Cristi

„V-am ascultat şi am intrat în politică, să scap de gura voastră..., m-am înscris în partidul pe care mi l-aţi ales voi, deşi era tocmai cel pe care îl dispreţuiam mai mult (...) N-am protestat niciodată, nu m-am supărat niciodată... dar, acuma, nu mai merge..., să ştiţi... Să vă intre bine în cap... nu primesc să fiu candidat ... pentru nimic în lume..., nu primesc, şi pace... ”

Am vorbit joi cu Cristian Diaconescu. „În niciun caz nu candidez, poţi să mă citezi, în niciun caz”. Replica lui, ca, de altfel, toată situaţia în sine, îmi suna cunoscut, parcă mai văzusem scena asta cândva, nu ştiam când şi unde. Sentimentul de dejà-vu m-a însoţit pe toată durata zilei de ieri. De dimineaţă, aflasem că nimeni nu vrea să candideze la Primărie. Mitrea decisese joi seara să nu intre, după ce negocierile pentru retragerea candidaturii lui Oprescu eşuaseră. Vanghelie nu mai voia nici el să candideze, convins că nimeni din Biroul
Executiv nu-l va accepta. I s-a propus lui Cristian Diaconescu. A protestat, le-a spus să le intre bine în cap, el nu primeşte să fie candidat. Cristi…

Nu ştiu să fi existat o şedinţă la PSD care să se fi terminat cu aplauze. După trei ore de chin, în care a fost prelucrat sentimental de toţi, de la Hrebenciuc la Iliescu, Cristi s-a predat: „Da, candidez”. Mulţi chiar s-au ridicat în picioare în urale, iar Oprişan a lăcrimat.

„Da, primesc candidatura”, îşi accepta soarta de candidat Nea Spirache, personajul tragicomic din „Titanic vals”, împins, de la spate, în cursa electorală, de insistenţele unei familii dornice să parvină în politică. Asemeni lui Spirache, Cristi n-a primit şi pace. Asemeni lui Spirache, Cristi n-a avut tăria să se împotrivească până la sfârşit. Şi a primit.

Splendidă catastrofă la PSD! De o săptămână, Geoană, Mitrea, Vanghelie şi Hrebenciuc, chibiţaţi de Oprescu şi Iliescu, au jucat pe degete candidatul de Bucureşti, iar când, în cele din urmă, şi-au prins mâinile în ghemul de sforării, au apelat la Cristi, pesedistul onest, să-i scoată din, pardon, rahat.

Cei mai mulţi ziarişti îl strigă pe numele mic, luându-i amabilitatea şi bunul simţ drept o formă de familiaritate. În partid, tot Cristi îl strigă. Cristi, băiatul bun la toate. A fost, în anii aceştia, ca iarba fiarelor – deschide orice uşă: a fost propus pentru cele mai variate poziţii, ministru, prim-ministru, şef al SIE, candidat la Cotroceni, cap de listă la europarlamentare sau preşedinte al partidului. N-are gura slobodă, nu s-a certat cu nimeni în PSD, oengeurile de dreapta îl simpatizează, presa îl răsfaţă, este un „TV darling”. Vorbeşte bine, deşi rareori spune câte ceva. Vorba unei ziariste de televiziune, care, aflând ce „i-au făcut lui Cristi”, suspina cu o urmă de regret: „Era invitatul perfect. Vorbea pe orice temă”. De altfel, acesta era şi tonul general ieri: pentru Cristian Diaconescu, nominalizarea la Primărie pare o pedeapsă, nicidecum un cadou. Iar apariţia proaspătului candidat în faţa camerelor, cu mutra pleoştită, ca şi când ar fi fost pus să înghită o pilulă amară, a întărit această impresie.

Este clar că n-a vrut. De frică, dintr-un calcul politic, din comoditate, nu ştiu.

E clar că fiecare lider al PSD, începând de la Geoană şi terminând cu Vanghelie, încearcă să facă un joc cu el: dacă-şi rupe gâtul, un candidat mai puţin la funcţia de preşedinte al PSD, dacă va câştiga, va fi meritul partidului că l-a propus.

E clar că n-are treabă cu administraţia Bucureştilor, că va fi pus să înveţe rapid varianta scurtă a „ofertei” electorale, că-l vor scoate cât mai puţin în confruntări cu ceilalţi contracandidaţi. Doar partidul este păţit cu Geoană, care nu ştiuse în ce sector e Măgurele.

Candidatul Cristi joacă cea mai importantă carte a carierei lui politice. În zilele următoare, partidul va încerca să-l ducă la grătare, la mici şi la bere, cu tot poporul, să-l îmbrace cu tricoul roşu de 1 Mai, să-l urce pe scenă cu trupele la modă, să-l încalţe în cizme şi să-l trimită pe şantiere, cum a făcut cu celălalt „diplomat”, în 2004.

Este clar că n-are nervii tari ai lui Mitrea, plăcerea băilor de mulţime a lui Iliescu, ambiţia lui Vanghelie, stilul
savuros al lui Oprescu.

Singura şansă a candidatului Cristi este să fie în campanie
domnul Cristian Diaconescu. Şi să strige, precum Spirache Necşulescu, din toţi porii fiinţei lui: „Vă rog să nu mă votaţi!”

Povestea unei ştiri

Cazul Crulic l-a demis pe Cioroianu şi nu o presupusă „campanie de presă"

Nici nu ştiţi cât de simplu a fost totul. A început joia trecută, pe 3 aprilie, când toată România era sufocată de avalanşa de transmisii în direct de la summitul ­NATO. Sorin Rusu, news editorul "Adevărului", mi-a pus pe masă o ştire Rompres.

Am citit-o pe diagonală şi i-am spus: "Sorine, dă o ştire în pagina 3!" Nu mi s-a părut ceva ieşit din comun. Părea la prima vedere doar o relatare despre un individ mort în închisoare. Un caz ca multe altele. Totuşi, ceva nu mi-a sunat bine.

Nu mă împăcasem cu ideea unei simple ştiri de coloană, dar ezitam să iau o altă decizie editorială din cauza inflaţiei de ştiri NATO. "Sorine, mai dă-mi o dată
ştirea să văd, că nu-mi miroase a bine". O recitesc, de astă dată cu mai multă atenţie.

Ne strângem mai mulţi la masa
mea: Ioniţă, Nahoi, Duţă, Rusu. Le avansez provocarea: "Hai să deschidem ziarul cu subiectul ăsta! Ştiu că poate trece neobservat din cauza summitului, dar nu putem să lăsăm în aer cazul ăsta şocant: că un român, fie el şi infractor, moare în închisoare după patru luni de greva foamei pentru că nu a reuşit să ia legătura cu nimeni de la ambasada din Polonia". Unii sunt sceptici, alţii par dispuşi să meargă pe varianta mea.

Încep comentariile. "Şi dacă ştirea nu e corectă?". "Nu mai avem timp să verificăm la ambasada din Polonia." "Se pierde în peisaj mâine, toată lumea va auzi doar de NATO, cui îi mai pasă de moartea unui amărât?!". Corect. Toţi aveau dreptate. Ne găseam în mijlocul unei intersecţii de posibilităţi şi nu puteam alege varianta sigură.

Timpul trecea. ­Mi-am asumat riscul: "Mergem cu subiectul mare în deschidere, facem ce verificări putem până la închiderea ediţiei". Toată lumea intră în priză. Ciufu sună la Ambasada României din Polonia. "O secretară zice că nu e acolo consulul". Îi cer să insiste: "Spune-i consulului că e grav, dacă tace îl expune pe ministrul Cioroianu".

Ciufu insistă. Vorbeşte cu consulul Preda. Ştia de caz. Recunoaşte că nu s-a dus să-l vadă la închisoare pe tânărul Claudiu Crulic, aflat în greva foamei pe motiv că fusese reţinut pentru un furt pe care susţinea că nu-l făcuse. Evrika! Avem o primă confirmare. Suntem acoperiţi jurnalistic! Gata, deschidem ziarul! Avem şi titlul: "Român mort de foame în Polonia!".

Aşa a început totul. A doua zi, subiectul a explodat. Realitatea, Antena, alte televiziuni şi ziare au preluat cazul şi l-au întors pe toate feţele. Dezvăluirile s-au înmulţit. Aseară, Cioroianu şi-a dat demisia de la Externe. Unii s-au repezit să pună campania
din "Adevărul" pe seama nu ştiu cărui interes politic.

Că, vezi Doamne, vrea Tăriceanu să scape de Cioroianu. Nimic nou. Aşa au făcut şi când l-am tamponat pe ministrul Orban pentru accidentul său obscur. Să fie sănătoşi! Noi ­ne-am făcut datoria nu pentru că l-am dat jos pe Cioroianu, ci pentru că am adus cazul "Crulic" la cunoştinţa opiniei publice. În rest, oricine poate specula orice.

Ce ne uneşte în UE?

Am fost recent invitat la Sibiu de Academia Evanghelică Transilvania, care a organizat un seminar - „Problematica europeană din prisma bisericilor din România“, organizat cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer".

Lume bună, mari personalităţi şi o organizare nemţească de care se face „vinovat“ Dr. Jürgen Henkel. Altceva a fost însă interesant. Toţi vorbitorii au menţionat creştinismul drept parte a identităţii europene, deşi Dumnezeu nu este menţionat în noua Constituţie europeană, iar Bosnia şi Herţegovina, cu o populaţie musulmană, bate la uşile bătrânului continent.

Participanţii au ajuns la concluzia că în această nouă construcţie politico-economică, Uniunea Europeană, ne-am unit fără a avea împreună o bază comună de idei. Sau cum ar spune un hâtru, ne-am adunat ca să ne strângem...

Episcopul romano-catolic din Hildesheim, P.S. Josef Homeyer, a spus-o de-a dreptul: „Din nefericire nu am reuşit să indentificăm ce ne uneşte“, iar dr. Philipp Hildmann, director al Fundaţiei Hanns Seidel, din München, s-a întrebat: „Mitul Europa - Ce mai rămâne din apusul creştin?“. Asta pentru că nu există un creuzet, o definire clară a ceea ce ne poate uni, ce avem în comun şi unii, şi alţii.

De-a lungul secolelor, mulţi au visat o Europă unită. De la Napoleon, Ţarul Nicolae al II-lea şi până la cea a lui Hitler. Important este în numele cui te uneşti. Care e spiritul comun, dincolo de această piaţă economică comună?

În plus
, Europa trăieşte, după cum spune şi profesorul Ioannis Mantzaridis, un paradox. Apoteoza globalizării a coincis cu disoluţia comunismului. Trecând prin comunism, popoarele respective se întorc la fondul lor etnic, în timp ce statele care nu au avut experienţa comunismului promovează globalizarea. Ambele mişcări arată că nu există sinceritate pentru adevărata universalitate nici de o parte, nici de cealaltă.

Identitatea europeană nu poate fi construită decât pe bazele creştinismului. Matricea comună a Europei este creştinismul. Creştinismul este paradigma integrării europene. Iar tradiţia comună se referă la cea greco-latină, iudeo-creştină, idealul umanist al Renaşterii, modelul integrator al Clasicismului, ideologia universalistă şi cosmopolită a Iluminismului, şi chiar şi Evul Mediu. A nega această realitate nu poate duce decât la formarea unui european fără memorie. Un cobai crescut artificial într-o Europă ce poate să semene cu un nou Babilon. „Într-o lume care n-are nimic sfânt în ea, dar lasă pe fiecare în pace cu sfinţii şi evlavia lui“, după cum spunea Constantin Noica.

Noii arhitecţi ai Uniunii Europene s-au grăbit. Au pus căruţa înaintea boilor, cum se spune în popor. Ne-au integrat într-o construcţie, pentru ca după aceea să vedem ce ne uneşte, ce ne aseamănă şi ce ne desparte. Europa nu mai reprezintă doar creştinismul apusean sau protestantism, ci şi plămânul răsăritean. UE s-a trezit cu 40 de milioane de ortodocşi, iar dacă vor fi admise şi state cu populaţie musulmană sau Turcia va intra şi ea în Europa, cum vom putea defini „omul european“? Întrebări la care nu s-a dat un răspuns ferm. Dar există vreun răspuns?

Motocicliştii organizează un marş ca să atragă atenţia că există în trafic

Motocicliştii organizează astăzi un marş pentru a atrage atenţia şoferilor asupra "existenţei" lor în trafic şi a pericolelor de accidentare la care sunt supuşi. Marşul a început de la ora 9.30 şi va traversa Capitala, cu plecare din Piaţa Constituţiei, pe traseul Piaţa Unirii - Universitate - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Arcul de Triumf. Campania
numită Motocicliştii există în trafic este susţinută şi de persoane publice care circulă pe două roţi, printre care fostul fotbalist Gabi Balint, soliştii Roxana Andronescu şi Dan Bittman, actorii Mugur Mihăescu şi Andrei Duban şi politicianul Cozmin Guşă.

Vrem la primărie!

Orban, Diaconescu şi Blaga vor lupta pentru a pune mâna pe Bucureşti. Majoritatea partidelor şi-au desemnat deja candidaţii pentru alegerile locale ce vor avea loc pe 1 iunie. EVZ vă prezintă principalii candidaţi pentru funcţia de primar în oraşele Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa şi Timişoara. Candidaţii care ţintesc primăriile celor mai mari oraşe din România se pregătesc pentru o bătălie electorală puternică. Unii au avantajul continuităţii, alţii mizează pe schimbare. Unii sunt deja foarte cunoscuţi, alţii încearcă acum să iasă în evidenţă. Cine va fi următorul primar vom afla abia după Ziua Copilului. La Bucureşti pare să se dea lupta cea mai puternică. Declaraţiile de până acum ale celor intraţi în cursă confirmă acest lucru. „Vreau să fiu primar şi voi fi. Bat orice candidat pe care îl pune PSD. Vom câştiga Bucureştiul pentru noi, îl vom câştiga împreună“, a spus Vasile Blaga după numirea lui Cristian Diaconescu drept candidat al social-democraţilor la alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Contracandidaţii săi sunt însă siguri că vor convinge electoratul că este timpul pentru o schimbare. Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei